Mergi la conţinutul principal

Zeci de amenzi pentru nesimţire

• 22 de brăileni şi două societăţi comerciale au primit amenzi de la Poliţia Locală pentru că aruncau gunoaie pe domeniul public • în cazul persoanelor fizice, amenzile s-au încadrat între 50 şi 250 lei, în timp ce persoanele juridice au fost sancţionate cu câte 1.000 lei

 

În ultima parte a lunii iulie şi primele zile ale lunii august, mai exact în perioada 24.07.2018 – 02.08.2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila au prins în flagrant nu mai puţin de 22 de persoane, dar şi două societăţi comerciale, care nu dădeau nici doi bani pe prevederile în vigoare privind respectarea curăţeniei pe domeniul public al municipiului Brăila. Concret, indivizii respectivi şi cele două societăţi au primit amenzi în valoare totală de de  7.125 lei, conform H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003.

Printre cei sancţionaţi se numără un bărbat în vârstă de 37 de ani care a fost depistat pe Str. Fortificaţiei, în dreptul fostei Arena Progresul, aruncând un sac din plastic plin cu reziduuri menajere, pe domeniul public în loc neautorizat, şi un altul, în vârstă de 36 de ani, care a fost surprins în timp ce arunca deşeuri inerte provenite dintr-o reabilitare de imobil, pe Str. C. Nottara. Fiecare dintre cei doi a fost amendat cu câte 250 lei.

Referitor la societăţile comerciale sancţionate, Poliţia Locală Brăila precizează că este vorba despre o firmă cu punct de lucru situat pe Str. Sebeşului, la intersecţie cu Str. Simion Bărnuţiu, care a depozitat gunoiul pe domeniul public, în loc neautorizat şi de o alta, cu punctul de lucru pe Şos. Buzăului, la parterul blocului B1, care a aruncat gunoiul lângă containerele aparţinând unei asociaţii de proprietari de pe Str. Călugăreni. Ambele societăţi au primit câte 1.000 lei amendă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro