Mergi la conţinutul principal

Vulturul Horia a câştigat derby-ul cu FC Urleasca

Cu toate că majoritatea meciurilor din etapa a 7-a s-au disputat pe ploaie, partidele au fost viu disputate şi în puţine dintre ele s-au înregistrat scoruri mari. Derby-ul etapei s-a derulat la Horia, între Vulturul şi FC Urleasca, şi a fost câştigat de gazde, care au înscris câte un gol pe fiecare final de repriză. Pănuţă a deschis scorul în minutul 41, iar Tănase a închis tabela, marcând pentru 2-0, cu şapte minute înainte de finalul partidei. Surprinzător, ţinând cont de proporţiile scorului, a fost rezultatul de la Mircea Vodă, acolo unde Avântul din localitate s-a impus cu 7-0 în faţa unei formaţii cu pretenţii, Voinţa Făurei Sat. Un meci cu răsturnări de situaţii s-a derulat la Dudeşti. Pe o vreme câinoasă, cu ploaie şi vânt puternic, în rafale, Voinţa Bărăganu a controlat ostilităţile în prima repriză şi la pauză a condus cu 2-1, Ştefănescu a deschis scorul pentru Comagrim, Dimache a restabilit egalitatea, iar în finalul primului act, fundaşul gazdelor, Ciocan, a marcat în propria poartă. În repriza a doua Comagrim Dudeşti a jucat la o poartă cu adversara sa şi s-a impus în final cu 6-2, Ştefănescu a mai înscris de trei ori, celelalte goluri ale învingătorilor fiind realizate de D. Brătilă şi I. Brătilă.
Tricolorul Lanurile continuă seria succeselor în seria întâi, formaţia coordonată de Iulian Bibicu a bifat a şaptea victorie din acest sezon, 4-2, în partida de pe teren propriu cu FC Tufeşti, Chiriac, Merloi 2 şi Văsii au înscris pentru gazde, Daniel Cazan şi Ionel Cazan pentru oaspeţi. Dunărea Tichileşti a fost condusă cu 1-0 la Gropeni, însă a câştigat cu 5-1, golurile oaspeţilor fiind realizate de Novac, Sfârtoc 3 şi Ţârdia. Şoimii Unirea s-a impus cu 1-0 în partida cu Stanriz Stăncuţa unicul gol al partidei fiind marcat de Dima în minutul 44.
Pe primul loc în seria întâi se află Tricolorul Lanurile cu 21 de puncte, locul al doilea este deţinut de Dunărea Tichileşti 17 puncte, iar al treilea de Siretul Vădeni 16 puncte. În seria a doua ordinea primelor trei clasate este următoarea: 1 Viitorul II Ianca 19 puncte, 2 Vulturul Horia 16 puncte (golaveraj: 22-11), 3 Viitorul Cireşu 16 puncte (18-11).

Rezultatele înregistrate în etapa a 7-a:
Seria I:
Dunărea Gropeni - Dunărea Tichileşti 1-5
Spicul Râmnicelu - Speranţa Măxineni 8-1
Tricolorul Lanurile - FC Tufeşti 4-2
Şoimii Unirea - Stanriz Stăncuţa 1-0
Înfrăţirea Gemenele - Tractorul Viziru 2-2
Romgal Romanu - Dacia Berteşti 1-0
Siretul Vădeni - Olimpia Cazasu 3-2
Seria a II-a:
Avântul Mircea Vodă - Voinţa Făurei Sat 7-0
Voinţa Găiseanca - Victoria Deduleşti 4-0
Vulturul Horia - FC Urleasca 2-0
Dinamo Salcia Tudor - Viitorul II Ianca 0-2
Viitorul Galbenu - Unirea Grădiştea 3-0
Comagrim Dudeşti - Voinţa Bărăganul 6-2
AS Jirlău - Spicul Zăvoaia 3-0
Viitorul Cireşu - AS Bordei Verde 3-2

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro