Mergi la conţinutul principal

Vreme rea, cu ploi și vânt, în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineaţă, o informare de vreme rea, valabilă de duminică, ora 14.00, până luni la ora 09.00. În acest interval sunt anunţate intensificări ale vântului şi ploi în toată ţara, iar în zonele montane ninsori.

Conform ANM, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni (16/17 octombrie), precipitaţii predominant sub formă de ninsoare vor fi şi în Carpaţii Meridionali.
Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40...50 km/h, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea.
În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20...25 l/mp.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro