Mergi la conţinutul principal

Voluntarii antidrog faţă în faţă cu elevii

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila va relua în această săptămână proiectul "Alătură-te nouă!", destinat elevilor de gimnaziu, care are ca scop adoptarea unor conduite preventive în ceea ce priveşte fumatul şi consumul de alcool. Proiectul este coordonat de Olga Condrat şi derulat împreună cu o echipă de voluntari ai Centrului Antidrog, care au avut iniţiativa acestui proiect. Cei 20 de voluntari sunt elevi de liceu şi au fost pregătiţi să modereze întâlnirile cu colegii lor mai mici. Ei au învăţat să stabilească un plan pentru un discurs tematic, să conducă o discuţie şi să antreneze grupul de elevi în diferite jocuri de rol.

Astfel, voluntarii antidrog participă la orele de dirigenţie la clasele de gimnaziu şi discută o serie de teme referitoare la consumul de alcool şi de tutun. Până în prezent, voluntarii au participat la întâlniri cu elevi la Şcoala cu clasele I- VIII "M. Eminescu", la clasele gimnaziale din cadrul Liceului de Artă "Hariclea Darclee" şi la Grupul Şcolar "M. Sebastian". În cadrul proiectului "Alătură-te nouă!" sunt promovate şi activităţile de voluntariat, deoarece tinerii prezintă aspecte din activitatea lor în calitate de voluntari ai Centrului Antidrog, încercând să-i motiveze şi pe cei mai mici să se implice în astfel de activităţi. La unele dintre întâlnirile cu elevii participă şi poliţişti de proximitate, care aduc în discuţie o serie de factori de risc ce caracterizează zona din apropierea şcolii, în scopul prevenirii unor conduite inadecvate la elevi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro