Distanţa de la "teorie" - comprimată fugitiv în fragmentul de mai sus - la "practică" se scurtează semnificativ şi beneficiază de puterea exemplului atunci când spunem că ne aflăm în Brăila condusă de Aurel Simionescu. Ceea ce se întâmplă astăzi la Teatrul "Maria Filotti" nu este un scandal, nicidecum, ci expresia desăvârşită a unui primar care, privit în toată goliciunea lui, nu poate decât să înfioare prin primitivismul percepţiei, prin "simplitatea" grosolană a gândirii, prin maniera îndoielnică, ezitantă şi obtuză a modului de a se apropia de oameni şi lucruri, prin uscăciunea simţirii, prin imobilitatea categorică a minţii. Pentru un om detaşat total de orice mişcare interioară, Aurel Simionescu, în privinţa Teatrului, îşi face "treaba", dar pentru un om care doar intuieşte ce tezaur masiv stă la baza acestui formidabil instinct de a pune fiinţa în scenă, Simionescu nu este decât un studiu de caz pe marginea unei patologii care a întunecat România vreme de câteva decenii.
Experimentul a dat rezultate remarcabile. Inteligenţa sufletească a fost extirpată din logica socială, iar Aurel Simionescu ne stă în Primărie ca o mărturie arzătoare, ca o torţă vie.
În Teatrul "Maria Filotti" lucrurile s-au clasat de mai mult timp. Momentul culminant şi decisiv a fost ieşirea din "scenă" a Veronicăi Dobrin. După o extraordinară prestaţie, aflată în echilibrul epuizant dintre discernământul artistic şi temperamentul pedagogic, Veronica Dobrin face o propunere pentru succesiunea directorală: regizorul Radu Nichifor. O propunere firească, raţională, perfect asimilată logicii interne a Teatrului. Când Veronica Dobrin a făcut o asemenea propunere a avut în vedere nu numai formulele de natură politică, calculele contabile sau abilităţile de relaţionare cu monstruosul aparat administrativ, ci şi acele nuanţate, sofisticate tensiuni ce alimentează un teatru, chestiuni aparent volatile, greu de montat în principii irevocabile, mostre de alteritate şi personalitate artistică de neînţeles pentru oameni încremeniţi în propria lor suficienţă. Aurel Simionescu avea de ales între două variante: a) să fie bine intenţionat, adică să aibă încredere într-un om care dovedise în ani buni că se pricepe la mai mult decât la a întocmi nişte pontaje; b) să nu fie bine intenţionat şi să încurce, până la indistinct, lucrurile, în felul lui caracteristic. Şi răspunsul a picat implacabil: NU!
Evident că Aurel Simionescu, atunci când a spus "Nu!", nu l-a avut în vedere pe Radu Nichifor ca persoană, probabil că primarul nostru nici nu crede că omul ar fi o persoană. El a spus un "Nu!" îndârjit unui anumit fel de a fi, unui anumit mod de a concepe lumea, de a simţi, a spus "Nu!" tuturor acelora pe care-i reprezenta Radu Nichifor, adică artiştilor. "Să se ocupe de problemele artistice...", a spus domnul primar. O adevărată replică, dar nu de teatru, ci de documentar care ar trebui să ne terifieze.
Una peste alta, la Brăila funcţionează tot celebrul, absurdul şi grotescul "Tot înainte!".
La ora când închei acest editorial aflu şi cine va fi noul director. Numele lui este Mircea Bodolan şi absurdul capătă amplitudine, căci Mircea Bodolan chiar e artist şi, pe deasupra, cred eu, deloc dispus să pună în aplicarea planulul magnific al Primăriei. Dar cred că se va trece şi peste acest mic "hop", iar Simionescu va vedea şi Teatrul intrat pe marea turnantă a aglutinării absolute.
Vivat, cresceat, floreat, Primarum Magnum Aurică!
