Mergi la conţinutul principal

Visul frumos al brăilenilor s-a oprit

Dunărea Călăraşi a câştigat la toate capitolele disputa de pe Municipal cu Dacia Unirea şi le-a spulberat brăilenilor visul de a ajunge în elita fotbalului românesc. "Calitatea individuală a jucătorilor în momentele importante ale jocului a făcut diferenţa", a fost explicaţia preşedintelui Valentin Avramescu. În această iarnă Dunărea Călăraşi s-a întărit cu jucători de la Viitorul lui Hagi, ale căror salarii sunt la nivelul primei ligi, în timp ce Brăila nu a putut aduce decât doi fotbalişti, pe Enciu şi pe Olaru. "Promovaţi şi apoi o să vă sprijinim", a fost recomandarea făcută de administraţia locală. Dar ca să promovezi într-un eşalon superior ai nevoie de fotbalişti cu experienţa competiţiei în care vrei să ajungi. Iar Dacia Unirea nu a reuşit acest lucru în iarnă. Cu toate că a pierdut şansa de a continua lupta pentru promovare, dacă va încheia campionatul pe podium pentru Dacia Unirea această realizare ar fi una dintre cele mai importante din istoria recentă a clubului.

Formaţia brăileană a început furtunos şi a irosit două şanse mari de gol în startul partidei. Puşcaşu (min. 1) nu a reuşit să-l învingă în situaţie de unu la unu pe portarul Cezar Lungu, iar la faza imediat următoare, după un corner, Muscă şi Olenic au luftat, pe rând în faţa porţii, după o centrare foarte bună a lui Onofraş. În minutul 4, Kanda a iniţiat un contraatac şi a şutat de la marginea careului în stânga lui Mitrea, iar Dunărea Călăraşi a preluat conducerea. După o acţiune prelungită de atac, în minutul 19, Alami a dublat avantajul echipei vizitatoare. La 2-0, Dunărea Călăraşi a continuat să domine teritorial,
şi, în minutul 34, Stoica a fost la un pas de 3-0, însă de data aceasta Mitrea a reuşit să evite golul. În faţa unei formaţii brăilene căreia mai nimic nu i-a ieşit în prima repriză, Alami (min. 41) a mai creat o acţiune spectaculoasă, el l-a driblat pe Mitrea dar a fost blocat, în momentul şutului de Stănciulescu. În ultimul minut de joc al primei reprize Stoica i-a dat emoţii lui Mirtrea, însă portarul brăilean a fost la post, apoi pe contraatac, Muscă i-a pasat lui Frunză, iar căpitanul de echipă al gazdelor a trimis mingea razant cu transversala.
Dacia Unirea a avut o şansă de a reduce din diferenţă în minutul 63, dar Petean reluat mingea cu capul imprecis, după o centrare a lui Frunză. Un minut mai târziu Ghiocel l-a faultat în careu pe S. Popescu, însă penalty-ul acordat oaspeţilor a fost ratat de Vădrariu. Brăilenii au avut două mari şanse de a marca. În minutul 72 Muscă a rămas singur cu Lungu, dar a şutat pe lângă poartă, iar două minute mai târziu, Onofraş a şutat în poartarul oaspeţilor. Dacia Unirea rămâne pe locul al treilea şi mai are nevoie de o victorie sâmbătă, în partida cu SC Bacău, pentru a încheia pe podium această ediţie de campionat.
"Cel mai bun adversar pe care l-am întâlnit în campionatul acesta şi cel mai slab joc al nostru. Noi ne-am agăţat cât am putut de orice şansă care s-a ivit, dar atât s-a putut. De unde s-a plecat în acest campionat şi la ce condiţii am avut, un loc trei este mai mult decât onorabil", a declarat Alin Pânzaru.

Pânzaru nu i-a rămas dator lui Dinu Vamă

"Dinu Vamă a declarat că meciul de la Brăila i-a adus aminte de perioada Jean Pădureanu. Face aluzii la ceva aranjamente, probabil că vorbeşte despre vremurile trăite de el cu Pădureanu. Noi nu ştim nimic despre acele vremuri, poate ne spune el mai multe că le-a trăit pe viu. Îşi dă cu părearea despre practicile de atunci pe care el le-a trăit. Eu sunt prea tânăr, nu-l cunosc pe Jean Pădureanu", a spus Pânzaru. Antrenorul Daciei Unirea îi dă şi o temă de meditaţie oficialului rapidist: "Dinu Vamă să se uite întâi în propria ogradă şi să analizeze acel 3-0 pe care Rapid l-a încasat la Călăraşi, scor de neprezentare, şi apoi să se uite în curtea altora. Noi am fost o echipă mică, dar care a vrut să fie mare, Rapidul o echipă mare care este din ce în ce mai mică".

Dacia Unirea: Mitrea - Niţă, Ivan, Ghiocel, Stănciulescu - Roşu (min. 61: D. Oprea), Olenic (min. 36: Petean), Puşcaşu (min. 65: Enciu) Frunză - Onofraş, Muscă.
Antrenor: Alin Pânzaru
Dunărea Călăraşi: Lungu - Țenea, M. Popescu, Panait, Bumbac - S.Popescu, Alami (min. 79: Andrei), Matei, Vădrariu (min. 65: Balint) - Kanda, Stoica (min. 79: Preoteasa).
Antrenor: Adrian Mihalcea

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro