Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Viorel Moldovan regreta declaratiile facute la finalul meciului cu Jiul

Atacantul Viorel Moldovan a dat publicitatii un comunicat, in care isi exprima regretul pentru declaratiile facute, miercuri, la finalul meciului Jiul Petrosani - Rapid Bucuresti, scor 1-0, din cadrul etapei a XXX-a, ultima a Diviziei A. "Regret asemeni multor iubitori de fotbal un final de campionat dominat de scandaluri. Regret ca jucator al Rapidului faptul ca echipa mea a ratat in ultima etapa titlul. Regret ca fotbalist evenimentele petrecute la Petrosani. Regret ca om ca nu mi-am putut stapini nervii. Regret ca roman faptul ca prin declaratiile mele am lezat, poate, mindria conationalilor", a precizat Moldovan in comunicatul citat.Jucatorul echipei Rapid a adaugat, in comunicat, ca ii este greu sa-si acorde circumstante atenuante pentru comportamentul sau. "De aceea nu pot decit sa revin asupra a ceea ce am zis, sa imi cer scuze si sa declar cu toata taria ca mi-as fi dorit mai mult ca oricine ca acele vorbe sa nu se faca vreodata auzite. Nu din partea mea, Viorel Moldovan, un jucator crescut in spiritul ardelean al respectarii valorilor morale si nationale. Nu din partea mea, fotbalistul care s-a mindrit intotdeauna cu selectiile si golurile la echipa nationala. Mi se pare frustrant sa imi ofer un final de cariera marcat de niste declaratii in care nu cred si sa fiu judecat doar pentru aceste lucruri. Imi pare rau si aproape ca sint mai suparat pe mine decit pe cei care m-au determinat sa am aceste reactii necontrolate", se arata in comunicat, care este semnat "Viorel Moldovan, fotbalist roman".Dupa meciul de miercuri, de la Petrosani, Viorel Moldovan a lasat sa se inteleaga ca se gindeste sa puna punct carierei de jucator dupa evenimentele din timpul partidei cu Jiul, in care arbitrul Anton Helesteanu a eliminat 5 fotbalisti giulesteni, oprind meciul in minutul 76. "Traim intr-o tara de hoti, unde fiecare fura dupa bunul plac. Nu se poate asa ceva. Am fost furati pe fata de un Helesteanu care a stricat tot meciul. Traim in tara lui Papura Voda si ne meritam soarta. Ce mai conteaza in jegul asta de tara? Este un sfirsit de campionat jegos si dezgustator din punctul meu de vedere. M-a ajutat foarte mult acest meci sa iau o decizie in ceea ce priveste cariera mea", a spus miercuri Moldovan.




Categorie articol: 

Comentarii