Partida de pe stadionul Ştefan Vrăbioru a fost la discreţia gazdelor şi dacă nu s-ar fi jucat cu ocaziile, elevii lui Adrian Baldovin ar fi putut realiza un scor record. A fost cel mai bun meci al lui Mândroasa de când s-a transferat la Ianca. Deşi a evoluat ca mijlocaş dreapta, fostul atacant al CF Brăila s-a simţit excelent pe acest post şi a marcat de trei ori în poarta adversă.
Mândroasa a modificat tabela în favoarea gazdelor în minutul 12, după o centrare foarte bună a juniorului Ştefan şi tot el a stabilit scorul primei reprize, 2-0 pentru Viitorul, după o acţiune personală în minutul 32.
Tot în această repriză, pe lista ratărilor şi-au trecut numele Vali Durbacă, Mândroasa, Crăciun şi Purică.
În repriza a doua, Mândroasa (min. 56) a luat o acţiune pe cont propiu la mijlocul terenului şi după o cursă solitară a lobat mingea peste portarul advers ducând astfel scorul la 3-0.
După ce a ratat şi în această repriză câteva situaţii clare de a înscrie, golgeterul gazdelor, Andrei Crăciun, a reuşit să marcheze în minutul 79 un gol spectaculos şi totodată să închidă şi tabela la 4-0. Lansat de Baciu la marginea careului advers, Crăciun a driblat trei adversari şi apoi a şutat cu sete în poarta penultimei clasate.
"Meciul a fost la discreţia noastră, dar din păcate şi de acestă dată am ratat nepermis de mult. Am observat o schimbare de mentalitate şi este bine pentru această formaţie foarte tânără şi neexperimentată. Sper că jucătorii au înţeles ceea ce le cer şi pe viitor să evolueze la aceiaşi parametri, a declarat la finalul partidei Adrian Baldovin.
Viitorul: Dimache - Boariu, Moroianu, Baciu, Ionescu - Ştefan (min. 65: Enache), Percă (min. 68: Postolea), Purică (min. 72: Ghiviciu), Mândroasa (min. 80: Ilie) - V. Durbacă, Crăciun.