Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Lebădă prinsă în gheaţa Buzoelului, salvată de pompierii din Făurei

• pasărea era rănită la un picior şi ar fi sfârşit tragic, dacă un iubitor de animale nu ar fi alertat autorităţile, la numărul de urgenţă 112 • lebăda se află în siguranţă acum, însă urmează să fie testată de inspectorii veterinari • dacă nu este purtătoare de gripă aviară, va fi eliberată sau va fi predată Grădinii Zoologice Brăila • dacă este purtătoarea virusului, ar putea fi sacrificată

 

Gerul de zilele acestea ar fi putut să-i fie fatal unei lebede care rămăsese captivă în pojghiţa de gheaţă formată pe Buzoel, un afluent al râului Buzău care trece pe lângă localitatea Surdila Greci. De fapt, două lebede au rămas cu picioarele prinse în gheaţă, dar, spre norocul lor, au fost observate, ieri dimineaţă, de un iubitor de animale care trecea prin zonă. Omul a sunat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Pompieri. Când aceştia s-au apropiat de cele două păsări, una dintre ele s-a zbătut puternic, reuşind să se smulgă din gheaţă şi să zboare. Cealaltă, însă, pentru că era rănită la un picior, a rămas captivă, chiar dacă a încercat şi ea să fugă de oamenii care veneau spre ea. Din fericire, aceştia aveau intenţii bune. Pompierii au scos pasărea din gheaţă şi au transportat-o până la cel mai apropiat cabinet medical, aflat în oraşul Făurei.

A fost sesizată şi Direcţia Sanitar Veterinară Brăila care va aplica măsurile de prevenţie reglementate pentru astfel de situaţii. Astfel, potrivit directorului Caragaţă Niţă, veterinarii vor preleva probe de la pasărea salvată de pompieri, pentru a se verifica dacă este sau nu purtătoare a gripei aviare, boală care se manifestă deja în judeţul vecin Constanţa. Dacă testele vor fi pozitive, pasărea va fi sacrificată şi incinerată. Dacă se devedeşte că este sănătoasă, fie va fi eliberată înapoi în sălbăticie, imediat după ce i se va vindeca rana de la picior, fie va fi dusă la Grădina Zoologică Brăila, în cazul în care rana i se va vindeca mai greu. Oricum, de ieri, lebăda este în siguranţă, fiind găzduită în adăpostul unui medic veterinar din oraşul Făurei.


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro