Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Ani grei de puşcărie pentru interlopul «Talanu»

Iorgu Ionescu, zis "Talanu", cel care conducea grupul infracţional specializat în contrabanda cu ţigări, destructurat în 2012 de DIICOT, va sta 8 ani la puşcărie. În seara de miercuri, judecătorii Curţii de Apel (CA) Galaţi au dat sentinţa definitivă pentru cel care se specializase în traficul cu ţigări aduse cu barja pe Dunăre. "Talanu" nu este singurul care a primit o pedeapsă mai aspră, de la 6 ani cât fusese condamnat de primă instanţă, ajungând la 8 ani. Veşti proaste a primit şi Stepan Arabadzhy, partenerul său de afaceri, care va sta tot 8 ani la puşcărie.
Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi. În rejudecare, contrabandistului şef, Ionescu Iorgu, i-a fost majorată pedeapsa, de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Instanţa superioară a dispus ca inculpatul "Talanu" să execute pedeapsa principală cea mai grea, 7 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 8 ani închisoare. Şi în cazul lui Arabadzhy Stepan judecătorii au majorat pedeapsa. "Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului Arabadzhy Stepan, în pedepsele componente, respectiv: - pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat; - pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare pentru contrabandă. Majorează de la 5 ani şi 2 luni închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa principală aplicată. Contopeşte pedepsele de mai sus şi dispune ca inculpatul Arabadzhy Stepan să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor", se arată în soluţia dată de instanţă.
Alţi doi membri ai grupării infracţionale, inculpaţii Cheoru Nicolae şi Morogan Costel, au rămas cu pedepsele aplicate de Tribunalul Galaţi, fiind vorba de câte 3 ani închisoare. Vasile Angelo Cristian urmează să execute o pedeapsă sporită la 4 ani închisoare, iar Pascu Florin Ionut are şi el tot 4 ani închisoare. Contrabandistul Orăşanu Dumitru rămâne cu pedeapsa aplicată iniţial, de 3 ani închisoare, iar în cazul lui Gurău Mitică s-a redus pedeapsa de la 3 ani închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare şi s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei. Inculpatul Drăghici Remus Cristian are o pedeapsă principală de 5 ani şi 1 lună închisoare, iar Caraman Andrei Daniel are 5 ani şi 6 luni închisoare de executat.
La începutul lunii aprilie 2015, contrabandiştii au primit pedepsele la Tribunalul Galaţi, care s-a ocupat de judecată după ce procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată au trimis dosarul în instanţă. "Talanu" a fost condamnat la o pedeapsă sporită de 6 ani închisoare, iar Arabadzhy Stepan a primit 5 ani şi 4 luni închisoare. Angelo Cristian Vasile şi Florin Ionuţ Pascu au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare. Remus Cristian Drăghici şi Andrei Daniel Caraman au primit şi ei peste 5 ani închisoare fiecare, iar Cheoru Nicolae, Morogan Costel, Orăşanu Dumitru şi Gurău Mitică au primit închisoare cu suspendare.

Reţeaua "Talanu" va plăti cu vârf şi îndesat

Instanţa a dispus ca membrii grupării infracţionale să plătească, în solidar, către A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi suma totală de 5.330. 323 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente. În funcţie de participaţia fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor, se va stabili suma ce trebuie plătită. " (...) pentru inculpaţii Ionescu Iorgu şi Arabadzhy Stepan, până la concurenţa întregii sume, de 5.330.323 lei şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente; - pentru inculpaţii Cheoru Nicolae şi Drăghici Remus Cristian, până la concurenţa sumei de 3.608.239 lei; - pentru inculpatul Caraman Andrei Daniel, până la concurenţa sumei de 4.600.391 lei; - pentru inculpaţii Vasile Angelo Cristian, Pascu Florin Ionuţ şi Morogan Costel, până la concurenţa sumei de 2.151.170 lei; - pentru inculpaţii Bivolaru Florin şi Bivolaru Nicuşor, până la concurenţa sumei de 150.277 lei; - pentru inculpatul Orăşanu Dumitru, până la concurenţa sumei de 57.779 lei; - pentru inculpatul Gurău Mitică, până la concurenţa sumei de 3.939 lei", au stabilit judecătorii.
Din pedepsele aplicate, s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, pentru Ionescu Iorgu şi Arabadzhy Stepan, de la data de 15 iunie 2012 la zi, pentru inculpaţii Vasile Angelo Cristian şi Pascu Florin Ionuţ, de la 3 iulie 2012 la zi, iar pentru inculpatul Caraman Andrei Daniel, de la 25 septembrie 2012 până la zi. Inculpaţii Cheoru Nicolae şi Morogan Costel au stat în arest din 3 iulie 2012 şi până la 3 aprilie 2015. Pentru inculpatul Drăghici Remus Cristian se deduce durata arestării provizorii în Italia, începând cu 12 iunie 2013 şi până la 10 iunie 2014, dispusă în baza Mandatului european de arestare emis de Tribunalul Galaţi pe 8 februarie 2013, şi durata arestării preventive de la 11 iunie 2014 şi până la 21 noiembrie 2014. Sentinţa dată de CA Galaţi este definitivă.

Traseul ţigaretelor pe Dunăre

În noiembrie 2012, procurorii DIICOT Galaţi au finalizat ancheta şi au trimis în judecată membrii grupul infracţional, în total 12 persoane, acuzate că făceau trafic cu ţigări cu barja pe Dunăre. După ce reţeaua a fost destructurată, au fost indisponibilizate în total 381.112 pachete ţigări diverse mărci. Anchetatorii au arătat că sub coordonarea inculpaţilor Ionescu Iorgu, zis "Talanu", care avea 47 de ani, lider al lumii interlope din Brăila, şi Arabadzhy Stepan, zis "Stiopa", membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale, prin introducerea şi comercializarea în mod ilegal pe teritoriul României de ţigarete provenind din Republica Moldova şi Ucraina. Ţigările erau introduse în ţară pe cale navală, pe fluviul Dunărea, fiind disimulate în barje de transport materii prime industriale, care tranzitau judeţele Tulcea şi Galaţi, iar la limita dintre judeţul Brăila şi Ialomiţa erau descărcate în bărci de mare viteză. Erau apoi depozitate în imobile ale inculpaţilor şi ulterior distribuite pe teritoriul României. La un singur astfel de transport, prin ascunderea într-un locaş special dintr-o navă, au fost introduse pe teritoriul României aproximativ 170.000 pachete de ţigări.


Imagini de la reţinerea din iunie 2012, aici:

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro