Mergi la conţinutul principal

Victoria Traian este noua lideră

În etapa a doua a Ligii a IV-a s-au consemnat două victorii ale gazdelor, în două partide s-au impus oaspeţii şi tot atâtea s-au încheiat la egalitate. Victoria Traian a câştigat la scor de neprezentare în deplasarea de la Viitorul Ianca şi a rămas singura formaţie cu maximum de puncte după două runde. Cel de-al doilea succes în deplasare a fost obţinut de CS Făurei, 6-5, în partida cu Pandurii Tudor Vladimirescu. Avântul Mircea Vodă, pentru care noua achiziţie, Marius Iorga a reuşit o "dublă" s-a impus cu 6-2 în propriul fieff în disputa cu "lanterna roşie" a campionatului, Voinţa Găiseanca. Voinţa Vişani a dispus cu 3-0 de Victoria Old Boys Însurăţei însă succesul gazdelor s-a conturat abia în ultimele 20 de minute. Simion (min. 68) nu s-a descurcat în situaţie de unu la unu cu portarul Daniliuc şi a irosit cea mai mare ocazie a ospeţilor de a deschide scorul. După numai două minute jucătorul transferat de la Gloria Buzău, Majaru l-a surprins cu un şut de la 25 de metri pe Anghelescu şi gazdele au preluat conducerea. În doar două minute Iulian Dobrică a realizat o "dublă" şi Voinţa Vişani a obţinut prima victorie din acest sezon competiţional.
Sportul Chiscani a condus în două rânduri în disputa cu Academia Stars însă în final derby-ul de pe stadionul Chimia s-a încheiat nedecis, 3-3 şi tot cu acelaşi rezultat s-a încheiat şi disputa de la Movila Miresii.
După două etape lideră este Victoria Traian cu 6 puncte, locul al doilea în clasament este deţinut de Sportul Chiscani cu 4 puncte, iar al treilea de Academia Stars Brăila tot cu 4 puncte, departajarea fiind făcută de golaveraj. Tot 4 puncte are după două runde şi Victoria Cazasu, ocupanta locului al patrulea.

Rezultatele şi marcatorii etapei a 2-a:
Avântul Mircea Vodă - Voinţa Găiseanca 6-2 (3-1)
Muşatoiu (min. 7), Iorga (min. 14, 52), Vrânceanu (min. 40, 57), Vizireanu (min. 62) / D. Barbu (min. 43), R. Barbu (min. 59)
Viitorul Ianca - Victoria Traian 0-3 (0-1)
Postolea (min. 38), Veber (min. 46), M. Barbu (min. 90)
Sportul Chiscani - Academia de Fotbal Stars Brăila 3-3 (1-1)
Bănică (min. 37), Huţu (min. 59), C. Boariu (min. 88) / Crangă (min. 41), Pascu (min. 67), Lupu (min. 77)
Pandurii Tudor Vladimirescu - CS Făurei 5-6 (3-4)
Fătu (min. 1, 60), Tănase (min. 18), Gologan (min. 41, 63) / Moise (min. 8), Trestianu (min. 25), Vlăducă (min. 27, 44), Cristea (min. 67), Nedelcu (min. 92)
Voinţa Vişani - Victoria Old Boys Însurăţei 3-0 (0-0)
Majaru (min. 70), Dobrică (min. 75, 77)
Gloria Movila Miresii - Victoria Cazasu 3-3 (1-1)
Băndărică (min. 32), Spiţă (min. 60), Panţuru (min. 86) / Luchian (min. 2, 80), Pavelescu (min. 71)
ACS Viitorul Însurăţei a stat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro