Mergi la conţinutul principal

Victoria Traian şi ACS Viitorul Însurăţei repetă înaintea partidelor directe

Meciurile interesante ale rundei a noua sunt cele dintre ACS Viitorul Însurăţei, locul al treilea şi Victoria Cazasu, locul al cincilea şi respectiv cel dintre lidera Victoria Traian şi ocupanta poziţiei a şasea, CS Făurei. Favorite la victorie sunt totuşi echipele de pe podium. Iar dacă învinge, echipa pregătită de Marian Samuilă o egalează la puncte pe Stars Brăila, grupare care stă în această rundă, şi, pentru că are un golaveraj superior, gruparea din Însurăţei trece pe locul al doilea în clasament. Este ultima etapă înaintea meciurilor directe dintre primele trei clasate.
"Pandurii" din Tudor Vladimirescu vor încerca să recupereze la Sportul Chiscani punctele pierdute etapa trecută pe teren propriu, însă este greu de crezut că echipa pregătită de Georgel Pascu se va mulţumi cu jumătăţi de măsură în această dispută. Voinţa Găiseanca poate spera la primul succes din acest sezon competiţional, în timp ce jocul de la Mircea Vodă dintre Avântul şi Gloria Movila Miresii se poate încheia cu orice rezultat.
Înaintea etapei a noua podiumul se prezintă astfel: 1 Victoria Traian 24 de puncte, 2 Academia de Fotbal Stars Brăila 22 puncte, 3 ACS
Viitorul Însurăţei 19 puncte.

Etapa a 9-a programează meciurile:
Victoria Traian - CS Făurei
Voinţa Găiseanca - Victoria Old Boys Însurăţei
ACS Viitorul Însurăţei - Victoria Cazasu
Avântul Mircea Vodă - Gloria Movila Miresii
Viitorul Ianca - Voinţa Vişani
Sportul Chiscani - Pandurii Tudor Vladimirescu

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro