Mergi la conţinutul principal

Veste doar pe jumătate bună pentru persoanele cu handicap din Brăila

• persoanele cu handicap grav din Brăila, care au totodată și calitatea de pensionari de invaliditate de gradul I au primit, luna aceasta, sumele restante aferente indemnizațiilor pentru octombrie • în schimb, pentru noiembrie, Guvernul a alocat, din nou, bani cu țârâita, adică în loc de 2.079 de lei, beneficiarii vor primi doar 794 de lei/ persoană

 

Vești bune și mai puțin bune de la Ministerul Finanțelor! Beneficiarii indemnizațiilor de însoțitori pentru persoane cu handicap grav primesc restanțele pe luna octombrie și doar o parte din bani pe luna noiembrie, de la Guvern. Este vorba, mai exact, despre alocarea sumelor datorate acestor categorii de persoane, care au primit luna trecută doar 10% din indemnizația aferentă lunii octombrie. În acest context, reprezentanții Primăriei Brăila au anunțat, ieri, organizarea unei ședințe de Consiliu Local de îndată pentru redistribuirea banilor către persoanele cu dizabilități. Aceste sume vor intra în conturile a 2.598 de beneficiari, care vor primi, în total, 3.635.000 lei însemnând diferența de bani pentru luna octombrie, dar și o mică parte din indemnizația aferentă lunii noiembrie. Cu alte cuvinte, indemnizațiile sunt virate tot cu țârâita. Adică în loc de 2.079 de lei cât încasau lunar însoțitorii persoanelor cu handicap grav, pentru noiembrie vor primi doar 794 de lei. ”La Brăila, acești bani îi primesc 2.598 de persoane. În total sunt 3.635 mii lei. Astfel, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap vor fi achitate pentru luna octombrie, iar pentru luna noiembrie se va achita suma de 794 de lei/persoană. Diferența va fi virată când Ministerul Finanțelor va transmite banii către Primăria Brăila și aceasta îi va redirecționa celor care au acest drept”, a explicat pentru ”Obiectiv”, directorul Direcției de Asistență Socială (DAS) Brăila, Nicoleta Oancea. Când vor fi virați restul de bani, nimeni nu știe. Cert este că aceste sume au două surse de finanțare. Una de la bugetul local, adică de la primării, în procent de 10% și o contribuție de 90% de la bugetul de stat.

Potrivit Legii, persoana cu handicap grav, poate opta pentru un asistent personal sau pentru indemnizația de însoțitor. Asistentul personal este persoana angajată, prin contract individual de muncă încheiat cu primăria localității de domiciliu sau reședință a persoanei cu handicap, care nu se descurcă singură, pentru a se îngriji de aceasta. Astfel, cadrul legislativ prevede că poate ocupa funcția de asistent personal acea persoană care, între alte condiții, a absolvit cel puțin cursurile învățământului general obligatoriu, cu excepția rudelor și afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum și cu excepția soțului sau soției, după caz; în situații excepționale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana care urmează să îndeplinească funcția de asistent personal, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități poate aproba derogarea de la îndeplinirea condițiilor de studii și în cazul altor persoane. NU pot deține calitatea de asistent personal persoanele care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 7 ani.

De asemenea, tot în lege mai apare și noțiunea de asistent personal profesionist. Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spațiu de locuit, nu realizează venituri ori realizează venituri până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea și protecția unui asistent personal profesionist. În acest caz, contractul de muncă se încheie de către direcțiile generale de asistență și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București sau de către furnizorii de servicii sociale privați, acreditați în condițiile legii.

Dacă vorbim de indemnizația de însoțitor, dreptul de opțiune se menține și în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă. Totodată, legea mai spune că părinții sau, după caz, reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulții cu handicap grav ori reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare. Indemnizația lunară este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradația 0. Plata indemnizației lunare, precum și finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sunt asigurate de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată (TVA), în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, legea mai spune că la finele exercițiului financiar, sumele defalcate din TVA neutilizate pentru plata obligațiilor, care depășesc  procentul de 90% din totalul plăților efectuate se restituie la bugetul de stat.

Amintim că, luna trecută, mai mulți beneficiari ai acestei indemnizații au semnalat cotidianului ”Obiectiv” că au primit mai puțini bani de la stat și au atras atenția că nu le ajung banii nici pentru medicamente. Conform DAS Brăila, luna trecută 2.574 de persoane au primit doar 816 lei, în loc de 2.079 de lei.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro