Mergi la conţinutul principal

Val de tentative de suicid în weekend

* trei dintre pacienţi au înghiţit câte un pumn de medicamente pentru a se sinucide * a patra, o femeie în vârstă de 70 de ani, a băut insecticid

La sfârşitul săptămânii trecute, patru brăileni au încercat să-şi pună capăt vieţii, recurgând la acest gest disperat din cauza certurilor în familie, a stării de sănătate, a sărăciei ori pe fondul consumului de alcool. Doi bărbaţi şi două femei, printre care o adolescentă de 15 ani, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean după ce au ingerat voluntar medicamente sau substanţe toxice. Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) a fost solicitat să intervină atât în municipiu cât şi în judeţ, pentru a acorda îngrijiri medicale pacienţilor care au încercat să se sinucidă. Astfel, vineri dimineaţa, la ora 10.25, a fost primit un apel prin numărul de urgenţă 112, prin care se solicita ajutorul în cazul unui tânăr în vârstă de 21 de ani, care a avut o tentativă de suicid. Ajuns la faţa locului, în jurul orei 10.50, echipajul de pe Ambulanţă l-a găsit pe pacient în stare de somnolenţă. Tânărul înghiţise, în scop suicidal, nu mai puţin de 20 capsule de "Stocrin". După acordarea îngrijirilor medicale şi a primului ajutor, pacientul a fost transportat la UPU. Tot vineri, în jurul orei 17.00, SAJ Brăila a fost solicitat să intervină în localitatea Romanu pentru a salva o bătrână în vârstă de 70 de ani. Femeia a vrut să-şi pună capăt zilelor şi a băut o sticluţă de insecticid. La scurt timp, a început să vomite cu sânge, iar vecinii au sunat la 112. Echipajul de pe Ambulanţăa a ajuns la locul solicitării după jumătate de oră şi a găsit-o pe bătrână în stare gravă. "Pacienta a înghiţit în scop suicidal 200 ml de insecticid lichid. Prezenta vărsături sangvinolente, greaţă, ameţeli, astenie. După acordarea îngrijirilor medicale şi a primului ajutor, pacienta a fost transportată la UPU", ne-a precizat Silviu Radu, managerul SAJ Brăila.

O altă pacientă a ajuns sâmbătă la UPU după ce a încercat să se sinucidă cu un cocktail de medicamente şi alcool. Femeia, în vârstă de 35 de ani, din municipiu, suferea de afecţiuni psihice, având repetate internări la Spitalul de Psihiatrie. Dar, în loc să urmeze tratamentul prescris de medicii specialişti, ea a încercat să se sinucidă într-un loc public, înghiţind un pumn de medicamente cu alcool. Martorii la acest incident au sunat, în jurul orei 18.15, la numărul de urgenţă 112, iar în 5 minute un echipaj de pe Ambulanţă a ajuns la faţa locului. "Pacienta a fost preluată dintr-un loc public. A ingerat în mod voluntar 27 tablete de xanax. Prezenta halenă alcoolică", au precizat surse din cadrul SAJ Brăila. Femeia a fost transportată la UPU, urmând să fie transferată la Spitalul de Psihiatrie pentru îngrijirile de specialitate.

Duminică, după ce a avut o zi de 1 Mai ratată din cauza certurilor cu părinţii, o adolescentă de 15 ani, din municipiu, a încercat să-şi ia viaţa. Întâmplarea s-a petrecut în jurul orei prânzului, când fata a ajuns la capătul răbdării şi a decis să îngită mai multe medicamente pe care le-a găsit la îndemână. Abia seara, după mai bine de 9 ore, părinţii s-au alertat de starea în care se afla adolescenta şi au sunat la 112. Echipajul de la Ambulanţă sosit la faţa locului la ora 21.30, după 10 minute de la primirea apelului şi a găsit-o pe adolescentă conştientă. Fata a povestit că la ora 12.00 a îngerat în scop suicidal 5 capsule de extraveral şi 10 pastile de diazepam, însă a refuzat să coopereze cu personalul medical. "Pacienta era conştientă, dar necooperantă, chiar ostilă. După acordarea îngrijirilor medicale şi a primului ajutor, pacienta a fost transportată la UPU", au precizat surse din cadrul UPU.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro