Mergi la conţinutul principal

Urmarit de Politie, protejat de un deputat PD

Scandal cu iz de trafic de influenta: ieri, dupa amiaza, un camionagiu galatean, angajat al unei firme a deputatului PD

Constantin Petrea, din Tecuci, a comis infractiuni pe banda rulanta, apoi a cerut ajutorul parlamentarului, pentru a-l constringe pe seful

Politiei Rutiere sa ignore faradelegile.
In jurul orei 13.00, mai multe echipaje formate din agenti de circulatie, agenti de la Politia

Transporturi si specialisti de la ARR, au impinzit Drumul European 87 si au organizat un filtru la Baldovinesti, pentru a cintari

autocamioanele supraincarcate.
In scurt timp, camionagii de cursa lunga au inceput sa se anunte intre ei si multi dintre acestia au tras

masinile pe marginea soselei dintre Sendreni si Baldovinesti, pentru a evita cintarul. Intrucit oamenii legii blocasera accesul catre Vadeni,

pentru ca soferii de TIR sa nu ocoleasca punctul de control, trei camionagii au preferat sa riste cite un dosar penal, decit sa dea nas in

nas cu politistii. Astfel, la intrarea in Baldovinesti, cind au observat masinile de Politie, soferii camioanelor nr. B-50-UHJ (proprietatea

firmei deputatului galatean), GL-06-MRO si GL-06-MRP, au virat brusc la stinga si au intrat ilegal in curtea unei societati comerciale,

incercind sa se ascunda. Dupa citeva secunde, cei trei au fost luati ca din oala de politistii de la Circulatie si rugati sa prezinte

documentele, insa acestia au refuzat. Mai mult, au inhatat imediat telefoanele mobile si si-au anuntat sefii, avertizindu-i pe oamenii legii

ca vor avea de-a face cu ditamai parlamentarul, care este in spatele afacerii. Dupa citeva minute, doi camionagii - printre care si angajatul

deputatului - au realizat ca puteau fi acuzati de violare de proprietate privata si au parasit incinta firmei, insa unul dintre acestia nu a

vrut nici in ruptul capului. In pofida avertismentelor subcomisarului Dumitru Budes, seful Serviciului Politiei Rutiere, camionagiul nu a

vrut sa prezinte documentele, a refuzat sa-si decline identitatea si a incuiat TIR-ul, declarind ca acesta se defectase brusc.
Dupa circa

jumatate de ora - timp in care a inrosit celularul -, angajatul parlamentarului a fost sunat chiar de deputatul Petrea, care i-a cerut sa

discute cu scms. Budes. Umflindu-se in pene, soferul i-a inminat ofiterului mobilul, dupa care deputatul a discutat citeva minute cu scms.

Budes, caruia a tinut sa-i precizeze ca TIR-ul transporta balast pentru sinistratii din judetul Calarasi si ca, daca este supraincarcat, este

pentru un scop nobil.
Contactat, ieri dupa amiaza, de reporterul de la "Obiectiv", pentru a oferi detalii referitoare la infractiunile

comise de angajatul protejat, deputatul Petrea a declarat, in prima faza: "Nu stiu nimic! Va dezamagesc, dar nu stiu nimic. (...) Eu sint

actionar la o firma, dar nu sint singur, ci sintem mai multi."
Dupa ce jurnalistul l-a corectat, amintindu-i ca pe linga faptul ca este

actionar de la SC "Constructia", mai este si actionar unic al SC "Building Style Comp." SRL, parlamentarului i-a revenit memoria, chiar si in

privinta incidentului de la Baldovinesti: "Da, mai sint si la o alta firma actionar unic, dar am delegat un administrator. Masina cu nr.

B-50-UHJ este o masina a firmei si administratorul a inchiriat-o pentru a se transporta balast in zonele inundate. Nu cred eu ca a fugit, dar

daca a fugit, e un gest urit din partea lui. Soferii nu pot folosi numele meu pentru a face presiuni. Trebuie sa recunosc ca am fost sunat de

administratorul firmei si i-am spus ca nimeni nu este mai presus de lege, asa ca i-a transmis soferului sa urce pe cintar. Soferul nu a

intrat in curtea vreunei firme, ci era pe domeniu public. Chiar sint curios cine a facut asa ceva in numele meu, asa ca il voi lua la

intrebari."
Politistii au continuat actiunea pina seara, tirziu, si au sanctionat toti camionagiii care aveau vehiculele supraincarcate si

puneau in pericol traficul rutier. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro