Mergi la conţinutul principal

Urmărirea pentru şantaj în urma plângerii lui Firea, suspendată pentru că Băsescu are imunitate

Parchetul ICCJ a dispus urmărirea penală pentru şantaj în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă procurorii au suspendat punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât preşedintele are imunitate.
"În urma plângerii formulate de doamna Firea Gabriela (senator), la care a fost conexată şi sesizarea semnată de mai mulţi parlamentari, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal", a anunţat PICCJ, vineri, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, procurorii au dispus, joi, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
Anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, vineri fiind dispusă, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi penale.
"S-a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. 2 raportat la art. 96 alin. 1 din Constituţie, Preşedintele României se bucură de imunitate", a precizat Parchetul instanţei supreme.
Articolul 84, alineatul 2 din Constituţie prevede că "Preşedintele României se bucură de imunitate".
Potrivit articolului 96, alineatul 1 din legea fundamentală, "Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare".

Firea a depus o plângere pe numele preşedintelui

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus, miercuri, la Parchetul ICCJ, o plângere pe numele preşedintelui, pentru ameninţare şi şantaj.
Premierul Victor Ponta a spus că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, marţi, că sunt inacceptabile declaraţiile preşedintelui Băsescu legate de Gabriela Firea şi de soţul acesteia, dar că "de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă doreşte să semneze".
Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".
Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.
"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".
Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie".
"Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.
Băsescu a ţinut să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro