Mergi la conţinutul principal

Universitatea "Dunărea de Jos" în procedură de evaluare

În urma acestor evaluări, universităţile vor fi împărţite în trei categorii, iar cele de stat vor primi finanţare în funcţie de categoria în care se încadrează. Astfel, vor fi universităţi care vor avea dreptul de a oferi doar educaţie, altele vor oferi educaţie dar vor face şi cercetare, iar cele din cea de-a treia categorie vor face atât cercetare avansată cât şi educaţie. Instituţiile din prima categorie vor avea dreptul să organizeze cursuri de licenţă, cele din categoria a doua licenţă şi masterat, iar cele din cea de-a treia categorie vor putea organiza licenţă, masterat şi doctorat. "Noi sperăm să ne încadrăm în cea de-a treia categorie pentru că avem rezultate care ne permit acest lucru, avem performanţe. Vom aştepta să vedem care va fi rezultatul acestor evaluări", a spus decanul Facultăţii de Inginerie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro