Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Un ursulet, trei leuti si doi mufloni in miniatura - noile vedete ale Gradinii Zoo Braila

O stire prezentata cu mare tam-tam pe un post national de televiziune anunta ca intr-o gradina zoologica din tara s-a nascut un pui de muflon, premiera absoluta in Romania. Ei bine, Gradina Zoologica Braila se poate lauda cu faptul ca detine, de doua saptamini, doi pui de muflon. Unul s-a nascut acum doua saptamini, al doilea saptamina trecuta, iar un al treilea este asteptat sa se nasca intr-un viitor foarte apropiat. Cu cei trei pui adaugati la cei trei masculi si cele trei femele pe care le avea pina acum, parcul zoo brailean va detine, probabil, cei mai multi mufloni tinuti in captivitate din Romania. Pe linga puii de muflon, tot la Gradina Zoologica braileana mai pot fi vazuti un pui de urs, nascut acum trei luni, si trei pui de leu, veniti pe lume in urma cu trei saptamini. Iar surprizele nu se opresc aici: vizitatorii mai pot admira pauni, struti emu si struti africani, leoparzi, maimute, ratoni si multe alte specii de animale exotice. Numarul mare de animale, dar si aspectul ingrijit al aleilor si a spatiilor de joaca pentru copii au facut din Gradina Zoologica, in ultima vreme, un adevarat punct de atractie. Astfel, daca in anii trecuti, doar citiva braileni ii treceau pragul intr-o luna, in prezent sint week-end-uri cind vin mii de vizitatori. Nu mai departe de week-end-ul trecut, administratia a vindut peste 2.000 de bilete, lucru de neimaginat acum ceva vreme. Costul biletelor e modic: 1 leu pentru adulti si 50 de bani pentru copii, insa banii obtinuti sint bineveniti, fiind folositi pentru reamenajarea tarcurilor. Noile normative de protectie a animalelor prevad un minim de spatiu pentru salbaticiunile tinute in captivitate, iar Gradina Zoo braileana este foarte aproape de a se conforma. Dupa cum ne-a spus administratorul George Cervis, cel tirziu saptamina viitoare, ursoaica si puiul ei vor fi mutati intr-un tarc ce se intinde pe 1.000 metri patrati, iar cei patru lei adulti vor fi trecuti intr-unul de 3.000 metri patrati.
Investitiile si reamenajarile nu se vor opri aici. Simona Draghincescu, directorul Directiei Administratia Pietelor, Tirgurilor si Oboarelor, institutia sub tutela careia se afla parcul zoo brailean, a vizitat mai multe gradini zoologice, din citeva mari orase europene, si promite sa implementeze si la noi o parte din inovatiile vazute acolo.




Categorie articol: 

Comentarii