Mergi la conţinutul principal

Un tânăr s-a răsturnat cu autoutilitara pe câmp

În timp ce se afla la volanul unei autoutilitare "Citroen Jumper", un tânăr de 22 de ani a pierdut controlul volanului, a zburat de pe şosea şi s-a răsturnat pe câmp. O tânără pasageră aflată în maşină a fost rănită uşor.
Evenimentul rutier s-a produs miercuri seara, la ora 19.35, în timp ce Darius M. (22 de ani), din Brăila, conducea autoutilitara pe Drum Judeţean 212, în afara localităţii Cuza Vodă, din direcţia Constanţa către Brăila. "Acesta a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit carosabilul în partea stângă a direcţiei sale de mers şi s-a răsturnat pe câmp", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei Ramona R. (18 ani), din comuna Bordei Verde. Ea a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, nerămânând internată, fiind diagnosticată cu o contuzie în zona cotului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro