Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Un oraş de oameni răpiţi

Duminică seara i-am văzut strălucind pe Mihaela Trofimov şi pe Liviu Pintileasa în “Molly Sweeney” de Brian Friel, în regia Sânzianei Stoican, la UnTeatru în Bucureşti, alături de Constantin Cojocaru, într-un decor minimalist în care performanţa actorilor devine esenţială. Nu ştii cum trec două ore, iar una dintre ideile textului, aceea că adevărul este uneori o povară imposibil de purtat, mă urmăreşte şi acum, cu atât mai mult cu cât, în anii în care am fost jurnalist, am căutat să aduc adevărul în faţa cititorilor mei. Şi ştiu cât necaz şi câte patimi poate stârni o oglindă pusă în faţa societăţii. Că mentalităţile, oamenii ori un oraş orb ca Brăila, un oraş Molly Sweeney, nu se schimbă cu una cu două chiar dacă-i pui în faţă adevărul gol goluţ. Adevărul hoţiei unor politicieni, adevărul meschinăriei unui sistem politic defect, adevărul imposturii, al corupţiei şi al fărădelegii.

Ani de-a rândul Brăila a votat în ritm de rafală partidul condus de Bunea Stancu, chiar dacă ştia câtă corupţie adăpostea reţeaua PSD. În fond, ştie şi acum şi va continua să pună cu încredere ştampila în acelaşi fel, chiar dacă, după 26 de ani de vot în roşu, oraşul se află în coada tuturor clasamentelor.

Sunt plecat de o vreme din Brăila şi mă întreb cum de nu revoltă pe mai nimeni din oraş cozile degradante la fasolea cu ciolan de 1 Decembrie. Un peisaj grotesc, de Ev Mediu, în care sute de oameni îşi aşteaptă raţia de terci, a devenit, pentru Brăila mea, motiv de exaltare şi bucurie, deşi ar trebui să ia cu tremur pe oricine mai are capul pe umeri şi realizează că se află în Europa mileniului III şi nu în vreo tabără de refugiaţi. Că de ziua ţării tale trebuie să ţi se dea motive să fii demn şi nu de pomană la o coadă la care să ţi se reamintească ce-i umilinţa.

Aud că au fost şi parade de colindători la Brăila şi mă întreb ce motiv de colindat există pe 4 şi 5 decembrie, altul decât acela că, o săptămână mai târziu sunt alegerile, iar eforturile administraţiei publice locale, eforturi duse pe bani publici, trebuie derulate înainte, musai înainte de alegeri, într-o minunată campanie electorală mascată.

Sunt plecat de o vreme din Brăila şi, deşi îmi doresc să mă întorc, simt cum oraşul îmi curge din vene, cum se duce din mine ca ceva rău de care am fost dependent o lungă perioadă. Şi cam asta îmi spun cumva toţi brăilenii cu care mă întâlnesc departe de casă, toţi oamenii minunaţi care au ales în ultima vreme să părăsească oraşul ori ţara. Actori, scriitori, muzicieni, tineri extraordinari care au înţeles mai repede ca mine că nu există speranţe de mai bine pentru locul acela. Cam asta spun: că dragostea de Brăila e un fel de sindrom Stockholm, e dragostea victimei faţă de agresorul ei. Brăila e un oraş de oameni răpiţi.




Categorie articol: 

Comentarii