Mergi la conţinutul principal

Un opozant rus aflat în închisoare este de 50 de zile în greva foamei

Serghei Krivov, în vârstă de 51 de ani, şi-a început greva foamei la 19 septembrie pentru a protesta faţă de detenţia sa şi a altor 14 acuzaţi în "dosarul Bolotnaia", de la numele pieţei din centrul Moscovei, unde au avut loc ciocniri în timpul unei manifestaţii în mai 2012 împotriva revenirii lui Vladimir Putin la Kremlin.
"Starea sa de sănătate nu este bună, el este foarte marcat fizic, vorbeşte lent", a subliniat avocatul Viaceslav Makarov.
"Medicii închisorii au încetat să îl mai cântărească pentru că pierde rapid în greutate. I s-a luat tensiunea o dată, îi mai iau doar sânge, în timp ce el are nevoie de o urmărire completă. A slăbit 15 kilograme", a continuat Makarov.
"Este foarte periculos, nimeni nu îl controlează, poate să îşi continue greva până la moarte", a declarat avocatul.
Dosarul Bolotnaia, considerat de opoziţie ca emblematic pentru contestarea alegerii lui Vladimir Putin pentru un al treilea mandat de preşedinte, implică 27 de persoane, dintre care 15 sunt în arest preventiv de peste un an.
Două dintre ele au fost condamnate la până la patru ani şi jumătate de închisoare, iar o altă persoană, care ar suferi de o formă uşoară de schizofrenie, la internare forţată într-un azil psihiatric.
Majoritatea inculpaţilor sunt cetăţeni obişnuiţi care nu aparţin niciunei mişcări politice.
Unii sunt acuzaţi că au aruncat cu sticle de plastic, alţii că au răsturnat cabine de WC-uri publice sau că au opus rezistenţă forţelor de ordine, dar toţi au fost inculpaţi pentru "tulburări masive", o infracţiune care, potrivit Codului Penal rus, înseamnă "atingere adusă ordinii publice de o mulţime, incendiere voluntară, distrugere de bunuri, utilizarea armelor de foc şi a explozibililor".
Ei riscă până la opt ani de închisoare.
Potrivit Parchetului, 82 de poliţişti au fost răniţi în cursul confruntărilor a căror origine rămâne controversată, opoziţia acuzând forţele de ordine că le-au provocat pentru a pune capăt oricărei contestaţii. Zeci de manifestanţi au fost, de asemenea, răniţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro