Ca într-o poveste brodată la gura sobei, am trăit în lumi paralele, am conturat personajele unor subiecte întoarse pe toate feţele, am asistat la arestări spectaculoase şi la situaţii care au deraiat toate calculele electorale şi toate pomenile guvernamentale. A fost un miracol că, pe 16 noiembrie, generaţia Facebook s-a trezit la realitate şi că diaspora a lăcrimat româneşte, cu sufletul la traiul de acasă. Atunci, am simţit saltul pe bârna îngustă şi am retrăit bucuria românilor din iulie 1976, când Nadia Comăneci, o fetiţă de 14 ani, uimea lumea sportului cu o performanţă greu de egalat, nota 10 "absolut" la Jocurile Olimpice de Vara de la Montreal, în timp ce afişajul electronic nici nu era programat să arate nota maximă. După 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, românii au reuşit, în sfârşit, să obţină nota maximă pe bârna îngustă a democraţiei. Ce vom face de acum încolo?
Îmi veţi spune că este început de an, că este primul editorial pe 2015 şi că ar trebui să fim optimişti, să cântăm în continuare Sorcova, vesela, până ieşim din iarna asta geroasă sau până se mai limpezesc apele mereu tulburi ale administraţiei locale. Dar, optimismul care ne-a însoţit atâta vreme s-a transformat în lehamite generală, iar noi, am devenit un popor de legume, care-şi înşiră dorinţele sub bradul de Crăciun. În bucăţica aceea de copac ruptă din creierul munţilor se mai păstrază încă mireasma casei părinteşti, magia lui Moş Crăciun şi miracolul sărbătorilor. Dar mai păstrăm noi seva copacilor de care ne-am sprijinit copilăria? Mai au copacii rădăcinile adânc înfipte în pământul care ne acoperă părinţii sau fraţii?
Brodez pe marginea unui articol de început de an. Un început care ne colindă sufletul cu speranţe de mai bine şi ne deschide porţile unor noi orizonturi. Aşa este fiecare început. Agăţăm în el zâmbete, vise şi gânduri frumos colorate, ca nişte globuri în bradul de la fereastră. Dincolo de toate aceste ornamente, un sincer şi călduros LA MULŢI ANI!
LA MULŢI ANI cu sănătate şi bucurie în suflet!
