Mergi la conţinutul principal

Un elev de la Făurei a fost eliminat din cauza telefonului mobil

În perioada 15-17 iunie s-a desfăşurat prima probă a examenului maturităţii din sesiunea iunie-iulie, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, absolvenţii de clasa a XII-a au bifat toate cele trei niveluri de competenţă, corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: mediu, avansat şi experimentat.
Din cei 1.443 de candidaţi care au susţinut examenul, 57 au fost notaţi cu nivel mediu, 225 cu nivel avansat şi 1.119 cu nivel experimentat. Precizăm că 11 elevi nu s-au prezentat la această probă.
Potrivit reprezentanţilor ISJ, în judeţul nostru examenul s-a desfăşurat conform planului. "Lucrurile au decurs normal. A fost o singură situaţie în care un elev nu s-a prezentat în ziua programată, dar a venit în altă zi după ce a primit aprobarea Ministerului. Am fost prin şcoli şi elevii erau mulţumiţi de rezultat, unii au considerat că rezultatul era peste aşteptări, alţii se aşteptau la rezultatele obţinute, chiar dacă nu au luat experimentat", ne-a declarat Georgiana Troia, Inspector de limba şi literatura română.
Pe parcursul celor trei zile de evaluare a competenţelor, a fost semnalat un singur caz de fraudă la Liceul Teoretic "George Vâslan" Făurei, unde un candidat a fost eliminat din examen pentru că a folosit telefonul mobil în timpul probei. Conform metodologiei de organizare şi desfăşurarea a bacalaureatului, candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminaţi.
Săptămâna viitoare absolvenţii de clasa a XII-a vor susţine proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Între 21 şi 24 iunie, se va desfaşura evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar între 27 iunie şi 1 iulie este programată proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro