Mergi la conţinutul principal

Un cetățean ucrainean a intrat cu un autotren în gardul unei locuințe din Berteștii de Jos. Șoferul era băut

șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

Șofer ucrainean băut, cu autotrenul în gardul unei locuințe din județul Brăila.

În după-amiaza de 7 ianuarie, la ora 13:40, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un autotren a intrat în gardul locuinței sale.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 59 de ani. Din primele date a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autotren pe DJ 212, în localitatea Berteștii de Jos, ar fi pierdut controlul asupra volanului lovind gardul unei locuințe. ”Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, au stabilit polițiștii.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate ceretările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro