Mergi la conţinutul principal

Un caz de gripă porcină, la Terapie Intensivă

După cum ne-a informat dr. Andreia Gavrilescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, este vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani, din mediul urban. "Bolnava nu a călătorit în străinătate. A fost izolată trei zile la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, deoarece avea insuficienţă respiratorie, după care a fost transferată din nou la Secţia De Boli Infecţioase, cu o stare ameliorată. În prezent pacienta se află internată la Secţia de Boli Infecţioase, i se administrează tratament specific antiviral, iar starea generală este bună", a precizat dr. Andreia Gavrilescu.

Numărul cazurilor de gripă nouă confirmate la Brăila până în prezent se ridică la 16. În ultimele zile, au mai apărut câteva suspiciuni, Direcţia de Sănătate Publică Brăila fiind în aşteptarea rezultatelor de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro