Mergi la conţinutul principal

Un brăilean a vrut să îi taie gâtul soţiei

Gelozia i-a întunecat minţile unui brăilean de 51 de ani, care a încercat să îi taie gâtul soţiei, cu opt ani mai tânără. După ce s-a certat cu femeia, bărbatul a pus mâna pe un cuţit şi i-a provocat acesteia mai multe înţepături în zona gâtului, apoi a încercat să îşi taie şi el gâtul. Amândoi au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, bărbatul fiind internat la Spitalul de Psihiatrie, întrucât avea un comportament agresiv.

Potrivit anchetatorilor, în ziua de 5 septembrie, la ora 12.20, fiica bărbatului, în vârstă de 24 de ani, a sesizat incidentul la Poliţie, prin apelul de urgenţă 112. Tânăra a spus că tatăl ei, Nicu C. (51 de ani), pe fondul unei stări conflictuale, a lovit-o cu cuţitul pe soţia lui, Mirela C. (43 de ani), după care s-a autoagresat cu acelaşi cuţit. La faţa locului s-au deplasat urgent poliţişti şi echipaje ale Ambulanţei, care au acordat primul ajutor celor doi soţi şi i-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale. "Pacienta prezenta plagă latero-cervicală stânga prin agresiune şi a fost imediat operată la Secţia ORL, rămânând internată la Terapie Intensivă. Este în afara oricărui pericol, deşi plaga a fost destul de gravă. Bărbatul care s-a autoagresionat prezenta plagă tăiată în zona crico-tiroidiană, însă destul de superficială. Pacientul a fost de asemenea operat la Secţia ORL şi apoi stabilizat la Terapie Intensivă", ne-a precizat dr. Marian Baciu, purtător de cuvânt al UPU.

Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului, sub coordonarea procurorului criminalist, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat .

"Soţia agresorului a fost examinată medico-legal, stabilindu-se că pentru vindecare îi sunt necesare 16-18 zile de îngrijiri medicale şi că i s-a pus în primejdie viaţa", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Acesta a mai adăugat că suspectul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie, din cauza stării vădite de tulburare de comportament, urmând să fie audiat şi pus sub învinuire.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro