Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Un brăilean a căzut în depresie când a auzit că primăria îi dărâmă coteţul de lângă bloc, unde el creşte găini

Masiva industrializare a Brăilei, care s-a produs în anii ’60, a adus la oraş mulţi cetăţeni din mediul rural. Era nevoie de forţă de muncă pentru a ridica fabricile şi uzinele de tip Progresul, astfel că brăilenii de la sate şi comune au venit la oraş ca să contribuie la construirea socialismului multilateral dezvoltat.

La aproape 60 de ani de la această migraţie, dezrădăcinaţii de la sate şi urmaşii acestora nu s-au putut lepăda de vechile obiceiuri. În anul 2018, încă există brăileni care cresc găini pe lângă bloc, care pun zarzavat în grădina din spatele blocului.

Ce să mai, aceşti brăileni şi-au recreat propriul univers rural, la oraş. Adică, deşi trăiesc la oraş, inima lor bate tot ca la ţară, ei ducând dorul corcoduşilor şi a legăturilor de leuştean din grădina casei părinteşti.

În acest context, este de înţeles reacţia unor brăileni care s-au opus vehement atunci când Tancrad a venit să le dărâme grădinile şi coteţele pentru a face loc unei parcări moderne. Mai aveau un pic şi săreau la bătaie, că de unde şi până unde vine cineva să îi lase fără peisajul rural pe care ei l-au construit în spatele blocului. Se spune chiar că un cetăţean a căzut în depresie când a auzit că va rămâne fără găinile de lângă bloc. Vorba aia, el cui o să mai arunce grăunţe dimineaţa?

Dincolo de glumă, problema poate fi tranşată foarte simplu. Consiliul Local Brăila aprobă un PUZ pentru o zonă pe care vrea să o modernizeze (să facă parcări etc). Apoi le trimite somaţii cetăţenilor care ocupă domeniul public, prin care îi anunţă să îşi desfiinţeze construcţiile în cel mult 30 de zile. În caz contrar, aceste construcţii vor fi demolate pe cheltuiala Primăriei Brăila iar factura va fi trimisă apoi cetăţenilor care au refuzat să se conformeze ordinului de somaţie. Şi, uite-aşa, unii brăileni vor fi civilizaţi cu forţa (că altfel nu se poate) şi nu vor mai exista certuri între locatarii cu coteţe la parter şi muncitorii Tancrad sau ai oricărei alte firme, tocmite de primărie ca să construiască parcări adecvate anului 2018. (Dorin COCOŞEL)




Categorie articol: 

Comentarii