Mergi la conţinutul principal

Un bărbat s-a înecat în apele Dunării

Bărbatul a venit la plajă în ziua respectivă însoţit de mai multe rude şi, fără să se gândească vreo clipă la pericole, a sărit în apă. La scurtă vreme acesta a ieşit la suprafaţă spunând că are dureri în zona toracică şi că s-a lovit de un pietroi. Însă, în loc să iasă din apă, victima a continuat să înoate în larg şi, la un moment dat, a dispărut. Incidentul petrecut la km fluvial 168, pe malul stâng al Dunării, a fost sesizat autorităţilor. Imediat, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului însoţiţi de un tehnician criminalist din cadrul IPJ Brăila, au efectuat cercetări şi au stabilit indentitatea victimei, precum şi circumstanţele în care s-a petrecut accidentul. Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă l-a căutat pe bărbat cu o barcă pneumatică în locul indicat de martori, însă acesta nu a fost de găsit. Poliţiştii au întocmit dosar penal, iar în acest moment cercetările sunt continuate de lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Navale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro