Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Un şofer băut a intrat cu maşina într-un indicator rutier şi în gardul unei case

evenimentul rutier s-a produs în oraşul Ianca, şoferul vinovat fiind din localitatea Şuţeşti • potrivit unor martori, şoferul ar fi încercat să fugă de poliţişti, mai ales că era băut, însă aceştia l-au urmărit

 

Şofer băut din Şuţeşti, fugărit de poliţişti la Ianca. Bărbatul aflat la volan s-a oprit cu maşina în gardul unei case. S-a constatat că acesta băuse bine înainte de a se urca la volan.

Potrivit informaţiilor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în cursul zilei de joi, 4 iunie, la ora 12.15, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca l-au depistat în trafic pe un bărbat de 47 de ani, din localitatea Şuţeşti. În timp ce conducea autoturismul pe o stradă din oraşul Ianca, acesta a pierdut controlul asupra vehiculului şi a intrat într-un indicator rutier şi gardul împrejmuitor al unui imobil. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,75 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.




Categorie articol: 

Comentarii