Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ultimul drum al profesoarei Diana Popovici

* profesoara a intrat în depresie din cauza problemelor financiare şi a ieşirii la pensie

Sinuciderea profesoarei de limba franceză Diana Popovici, de la Colegiul "Murgoci" a întristat elevi, profesori, prieteni. Toţi aceştia au fost alături de ea pe ultimul drum, arătându-i pentru cea din urmă dată respectul şi dragostea de care se bucura.
Ieri, în jurul orei 14.00, un microbuz al Muzeului Brăilei a adus trupul neînsufleţit al profesoarei Diana Popovici de la morga spitalului din Măcin. Prima oprire în Brăila a fost în faţa colegiului în care a predat timp de 20 de ani, unde o aşteptau sute de elevi, în ciuda ploii torenţiale ce curgea de dimineaţă. Ca prin farmec, ploaia s-a oprit şi elevii au putut să îşi ia rămas bun. Mii de flori şi coroane au fost depuse peste sicriul închis. Unii copii plâgeau fără să se poată stăpâni pentru că fusese mai mult decât profesoara lor de franceză, fusese un prieten drag, pe care acum îl pierdeau. Profesorii şcolii aveau şi ei ochii în lacrimi şi sufletele cernite. După ce elevii şi-au luat rămas bun de la cea care le-a fost îndrumător, profesoara de biologie Felicia Popescu a citit un necrolog. "Ne-am strâns aici, elevi şi profesori, să aducem un ultim omagiu celei care a fost pentru noi toţi un exemplu de modestie, dăruire, profesionalism şi autoexigenţă. Cu zâmbetul pe buze şi cu o vorbă de duh căuta să însenineze atmosfera şi să readucă optimismul pe chipurile elevilor şi profesorilor Colegiului «Murgoci». A iubit şcoala ca nimeni altul, şi-a iubit şi educat elevii pe care i-a considerat propriii copii şi nu învăţăcei. Profesionalismul şi dăruirea sa de dascăl excepţional s-au materializat prin nenumărate premii la concursuri şi olimpiade. Intelectual de mare rafinament, aleasă erudiţie şi sensibilitate, a condus echipa de teatru a liceului, a creat şi regizat nenumărate spectacole, a participat cu priceperea, dar mai ales cu talentul şi originalitatea sa. S-a implicat din suflet în toate activităţile culturale şi artistice ale şcolii. A făcut învăţământ din vocaţie şi cu trăire. A pus dragoste şi pasiune în toate. Dragă Diana, noi toţi, elevi şi profesori laolaltă, te-am apreciat şi te-am iubit din toată inima, dar poate nu ţi-am spus suficient de explicit acest lucru. Şi pentru asta te rugăm să ne ierţi. Nu te vom uita niciodată şi vom păstra vie amintirea ta ca a unei persoane speciale, pe care am avut privilegiul de a o avea colegă sau profesoară şi care a făcut cinste colegiului nostru şi învăţământului brăilean. Dumnezeu să te odihnească în pace!". Apoi, elevii clasei a XII-a E, cărora le-a fost dirigintă, au încercat şi ei să citească un poem, intitulat "Mulţumim", pentru a-şi omagia dascălul dispărut, dar emoţiile i-au împiedicat. Ei au spus reporterilor noştri că niciunul dintre ei nu se simte în stare să citească acele cuvinte şi ne-au oferit pagina cu strofele compuse de ei, din care redăm un fragment: "Ne doare şi nu vom uita, / Şcoala a fost viaţa ta, / Amintirea-ţi vom păstra, / Şi-ntr-o piesă va juca. / Tu ai fost diriga noastră, / Pentru noi mană cerească, / Pentru tine ne vom ruga, / Infinit în cinstea ta". La finalul momentului din faţa şcolii, timp de un minut, alarma instituţiei a fost pornită în cinstea profesoarei care a ales să plece din lumea materială.
Cortegiul funerar şi-a reluat apoi drumul spre cimitirul municipal. Surprinzător, odată ce cortegiul s-a pus în mişcare, şi ploaia şi-a reluat căderea, pentru a se opri din nou atunci când s-a ajuns la poarta cimitirului. Acolo, într-o margine, printre alte locuri de veci, era săpată deja groapa în care avea să fie înmormântată Diana Popovici. Preotul Traian Mazăre, cu emoţie şi durere, a oficiat o slujbă scurtă de iertare a păcatelor, după care sicriul a fost coborât în mormântul acoperit apoi de florile aduse de elevi şi profesori. O linişte adâncă acoperea tristeţea tuturor. Întrebări nerostite stăteau pe buzele tuturor. De ce nu am ştiut? De ce nu ne-a lăsat să o ajutăm?

12sinuc1Diana Popovici a intrat în depresie din cauza problemelor financiare şi a ieşirii la pensie

Reamintim că în noaptea de vineri, profesoara de limba franceză de la Colegiul "Murgoci", Diana Popovici, s-a aruncat în apele Dunării după ce a lăsat o scrisoare de "adio" unei colege şi prietene. Un adevărat testament, scrisoarea amintea de toţi cei care i-au fost aproape, de cei cărora avea să le dea câte ceva. Tot acolo îşi încuraja elevii din clasa a XII-a E pentru examenele ce vor urma. Din textul scris mărunt şi ordonat pe cele aproape patru pagini se poate înţelege că problemele financiare, dar şi singurătatea care urma pensionării au împins-o la gestul extrem. "Dacă am uitat ceva, vă rog să mă iertaţi. Cred că înţelegi situaţia în care sunt. Cu gândurile astea negre care roiesc în capul meu ca nişte corbi flămânzi mi-ar fi greu să gândesc limpede. Sunt convinsă că şi scrisoarea asta e incoerentă, dar sper că ai înţeles esenţialul. În rest... vă mulţumesc încă o dată tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească. Dumnezeu e drept. O va face. Îmi pare teribil de rău că n-am putut să o fac eu. V-am iubit şi o să vă iubesc atât cât îmi va fi îngăduit".
Trupul său a fost descoperit sâmbătă dimineaţă de pescarii din zona Smârdan, dar cum poliţiştii nu au găsit niciun act de identitate, l-au considerat cu identitate necunoscută. Abia când colegii şi vecinii i-au sesizat dispariţia şi au anunţat poliţia, profesoara a fost identificată, luni dimineaţă. Colegilor le este greu să accepte gestul său, mai ales că în ultimele două săptămâni avusese parte de bucurii. A fost sărbătorită la Teatrul "Maria Filotti" pentru că ieşea la pensie în vară, iar săptămâna trecută a făcut parte din grupul care a însoţit prietenii veniţi din Franţa, de la Institutul Saint-Pierre, oraşul Courpiere. Apropiaţii cred că motivul care i-a declanşat adânca depresie a fost refuzul Inspectoratului de a-i acorda continuarea activităţii la catedră, petrecut în luna martie. Era singură şi tot echilibrul vieţii ei era legat de şcoală. Când i s-a spus că i se ia acest sprijin a căzut în depresie, deşi profesorii din Franţa îi oferiseră posibilitatea de a pleca acolo să predea, ştiind ce dascăl bun este. Câteva luni a căutat, probabil, o soluţie. De mai multe ori chiar şi-a anunţat intenţia de a-şi pune capăt zilelor, în scrisori adresate prietenilor.




Categorie articol: 

Comentarii