Mergi la conţinutul principal

Tulpină periculoasă de gripă aviară la doi pași de Brăila, în județul Tulcea

* județul Brăila a scăpat momentan de pesta porcină africană, epizootia care provocat pierderi economice uriașe, prin distrugerea unor efective de sute de mii de porci * această veste bună este umbrită, din păcate, de o veste rea: în județul Tulcea a apărut un prim focar de gripă aviară, identificat într-un efectiv de lebede * este vorba despre subtipul H5N8 care, din câte se pare, se poate transmite și la oameni *  Direcția Veterinară Brăila a intrat în alertă și impune deja câteva măsuri pentru prevenirea apariției unor focare în județul nostru * astfel, DSVSA a transmis un set de reguli care trebuie urmate cu strictețe de crescătorii de păsări

 

La ora actuală, pe raza județului Brăila nu mai există niciun focar activ de pestă porcină africană în gospodăriile populației sau în crescătoriile specializate. Doar pe șapte fonduri de vânătoare mai sunt active șapte focare - la Dedulești, Corbu Vechi, Ibrianu, Racovița, Măxineni, Șuțești și Filipoiu - dar asta nu pentru că ar fi mai fost descoperit vreun mistreț mort în ultima perioadă ci pentru că în astfel de situații, când este vorba despre animale sălbatice, procedura stabilește că este nevoie de doi ani pentru stingerea efectivă a focarului, cu toate măsurile ce trebuie luate în acest sens. Practic, deci, după ce a provocat pierderi economice uriașe, deoarece a fost nevoie de eutanasierea a sute de mii de suine din gospodării private și din societăți comerciale, pesta porcină africană nu mai reprezintă o problemă, iar toate măsurile restrictive ce țineau de transportul porcilor vii dintr-o localitate în alta au fost ridicate.

Din păcate, această veste bună vine însoțită de o veste rea: săptămâna trecută a fost identificat un caz de gripă aviară, subtipul H5N8, de înaltă patogenitate, deci foarte periculoasă, la două lebede aflate pe teritoriul județului Tulcea, deci la doi pași de Brăila. ”În contextul migrației păsărilor călătoare, se semnalează un risc clar de evoluție a unui nou val de gripă aviară înalt patogene atât la păsările migratoare cât și la cele domestice. În ceea ce privește situația epidemiologică pe teritoriul României, va informăm faptul că în județul Tulcea s-a confirmat în perioada 09 - 16.04.2021 un focar de influență aviară subtipul H5N8 la păsările sălbatice (lebede). Vă aducem la cunoștiință că, pentru săptămâna 09 - 16.04.2021, la nivel european, urmatoarele state membre au notificat apariția gripei aviare înalt patogene pe teritoriul lor: Franța, Germania, Croația, Suedia, Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Norvegia, atât la păsările sălbatice cât și la cele domestice”, informează Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila.

La fel cum s-a întâmplat în cazul pestei porcine africane, în vara anului 2018, când au apărut primele focare în zona noastră, dacă se întâmplă să apară și focare de gripă aviară într-o gospodărie, vor trebui eutanasiate și neutralizate toate păsările domestice, atât din gospodăria respectivă cât și din întreaga localitate unde se află aceasta. În cazul fermelor de păsări situate în afara localităților, va fi neutralizat doar efectivul din incinta fermei, potrivit explicațiilor primite de la reprezentanții DSVSA. De altfel, astfel de măsuri au mai fost luate în urmă cu 15 ani, când județul nostru s-a mai confruntat cu o criză a gripei aviare. Pagubele provocate crescătorilor de păsări au fost foarte mari. Plus de asta, dacă pesta porcină africană nu se poate transmite la om, gripa aviară este transmisibilă și poate provoca grave probleme de sănătate. De altfel, în luna februarie a acestui an, autoritățile ruse au anunțat că mai multe persoane care lucrau la o fermă de păsări au fost contaminate, după ce în incinta fermei respective a apărut un focar de gripă aviară, subtipul H5N8, adică exact cel care a fost detectat în urmă cu câteva zile la lebedele aflate pe un luciu de apă din județul Tulcea. După incidentul din Rusia, Organizația Mondială pentru Sănătate Animală a recomandat persoanelor care intră în contact cu păsări infectate cu gripa aviară H5N8 să poarte măști și echipamente de protecție. "Ținând cont de riscul de infecție umană, este recomandat pentru persoanele care lucrează cu sau sunt în contact cu păsări infectate (sau suspecte de a fi infectate) de gripa aviară să poarte costume de protecție, în special măști, ochelari de protecție, mănuși și cizme", a precizat organizația internațională, citată de site-ul de știri ”HotNews”.

 

Ce măsuri trebuie luate pentru prevenirea apariției gripei aviare

Ca urmare a actualei stări de fapt, DSVSA Brăila anunță, prin intermediul unui comunicat pe care îl redăm mai jos, că s-au întreprins și se vor întreprinde măsuri menite să preîntâmpine apariția unor evenimente epidemiologice nedorite, după cum urmează:

» În gospodăriile populației, păsările vor fi menținute în interiorul curților, fără a fi lăsate liber în afară acestora cu limitarea perimetrului din interiorul curții la care au acces.

- hrănirea păsărilor se va face în spații închise sau acoperite, la care nu au acces păsările sălbatice.

- furajul folosit va fi depozitat în spații închise evitându-se accesul păsărilor sălbatice, inclusiv al „speciilor punte” vrăbii, ciori, porumbei, coțofene etc.

- interzicerea accesului la luciu de apă a rațelor și gâștelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct sau indirect cu păsările sălbatice.

- interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apă de suprafață, provenită din lacuri, bălți.

- obligativitatea informării medicilor veterinari de către proprietarii de păsări a oricăror semne de boală sau mortalitate

De asemenea, este necesară vaccinarea obligatorie a tuturor efectivelor de galinacee (găini, curci, bibilici, fazani etc) contra bolii de Newcastle, precum și menținerea evidenței efectivelor de păsări pe categorii.

» În fermele comerciale, trebuie făcută reactualizarea, în regim de urgență, a măsurilor generale și specifice de biosecuritate aplicabile la nivelul exploatațiilor de păsări, conform Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 21/2018 în mod deosebit:

- înăsprirea măsurilor specifice de biosecuritate, pe cele trei nivele de risc (zona administrativă, zona profesională, zona de producție), existente la nivelul unei exploatații comerciale;

- supravegherea păsărilor domestice sub raportul gripei aviare prin teste serologice RIHA pentru subtipurile H5/H7.

- monitorizarea păsărilor provenite din comerț intracomunitar (îndeosebi pui de o zi) sau a produselor provenite de la acestea mai ales din statele membre care au notificat recent focare de influență aviară, țînându-se cont de incubația virală.

 

Totodată, trebuie să se țină cont de câteva reguli generale:

- este interzisă efectuarea importului, exportului, schimburilor intracomunitare de păsări vii direct în/din exploatațiile non-profesionale și exploatațiile comerciale de tip A;

- transportul păsărilor se face cu mijloc autorizat sanitar veterinar și cu respectarea normelor în domeniul bunăstării animalelor pe timpul transportului (fiecare transport este însoțit de aviz de însoțire a mărfii, certificat sanitar veterinar de transport animale vii și proces verbal care atestă dezinfecția mijlocului de transport);

Orice simptom, mortalitate și morbiditate crescută în populația de păsări domestice și sălbatice, vor fi anunțate în regim de urgență la DSVSA Brăila, tel. 0239610689, fax.0239610691, mail:office-brăila@ansvsa.ro

D.S.V.S.A. Brăila a dispus informarea tuturor exploatațiilor comerciale de păsări, a tuturor Consiliilor Locale a administratorilor fondurilor de vânătoare, a medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți de pe rază județului, cu privire la măsurile specifice care trebuiesc luate în vederea minimalizării riscurilor de apariție a influenței aviare de înaltă patogenitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro