Mergi la conţinutul principal

Trimis deja în judecată, atacatorul de la Mall a mai încasat o lună de arest

zilele trecute, Tribunalul Brăila a prelungit măsura arestului preventiv faţă de Parfenie Marius Valentin, până la data de 4 mai

 

Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Parfenie Marius Valentin, adică atacatorul de la Mall. Inculpatul a fost deja trimis în judecată, iar acum a mai primit şi o lună de arest. El este acuzat de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. “Menţine în continuare măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Parfenie Marius Valentin pentru perioada 05.04.2019 - 04.05.2019 inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, este soluţia Tribunalului Brăila.

Reamintim că, în ziua de 11 noiembrie, tânărul de 20 de ani, Marius Valentin Parfenie, a intrat cu maşina în persoanele aflate la intrarea în Brăila Mall. Anterior, acelaşi tânăr l-a înjunghiat cu cuţitul pe vânzătorul unui autoturism, după ce a pozat în cumpărător al maşinii, şi apoi a lovit intenţionat pe şoseaua de Centură doi bărbaţi, angajaţi “Braicar”. Zece persoane au ajuns la spital, printre care şi copii. La data de 12 noiembrie, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus arestarea preventivă, inculpatul fiind dus în Arestul IPJ Brăila. Măsura a fost ulterior prelungită.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro