Mergi la conţinutul principal

Tricolorul Lanurile are maximum de puncte şi după etapa a 6-a a Ligii a V-a

Viitorul Cireşu s-a impus la scor de neprezentare la Voinţa Făurei Sat • campioana judeţeană din sezonul trecut, Viitorul 2 Ianca, învinsă fără drept de apel de Voinţa Plopu • Dinamo a câtigat la scor meciul cu Speranţa, la inaugurarea stadionului din Măxineni

 

În etapa a 6-a a Ligii a V-a au fost multe partide care au depăşit nivelul acestui eşalon, derby-urile s-au încheiat cu victorii ale favoritelor, iar la Viziru jocul s-a întrerupt în minutul 58, la scorul de 2-0 în favoarea gazdelor, pentru că asistentului medical I s-a făcut rău şi a plecat de la stadion. Şi pentru că nu a asigurat asistenţa medicală Tractorul Viziru a pierdut cu 3-0, la “masa verde”, partida cu FC Tufeşti. În prima Serie, la Măxineni, odată cu inaugurarea bazei sportive, Dinamo Măxineni, formaţie nou înfiinţată, a câştigat într-o manieră categorică derby-ul local cu Speranţa Măxineni.

Meciurile cele mai aşteptate au fost cele din Seria a treia, acolo unde, teoretic, urmau să se dispute două partide derby. Pe stadionul “Ştefan Vrăbioru” din Ianca, Viitorul 2 a avut “benzină” doar pentru o repriză şi a pierdut cu 4-2 în faţa celor de la Voinţa Plopu, în schimb, la Făurei sat, Viitorul Cireşu, pentru care au marcat Bulancea, Duret şi Mihai Popa, a câştigat la scor de neprezentare în faţa echipei care până la această rundă a fost pe primul loc, Voinţa Făurei Sat. În Seria a treia Tricolorul Lanurile s-a impus cu 3-2 la Dunărea Gropeni şi rămâne singura echipă din Liga a 5-a care are maximum de puncte după primele şase runde. Ordinea primelor clasate din Liga V-a este următoarea: Seria I: 1 Dinamo Măxineni 16 puncte, 2 Spicul Râmnicelu 15 puncte, 3 FC Urleasca 14 puncte; Seria a II-a: 1 Tricolorul Lanurile 18 puncte, 2 Voinţa Bărăganul 13 puncte (golaveraj: 18-8), 3 Stanriz Stăncuţa 13 puncte (17-10); Seria a III-a: 1 Viitorul Cireşu 15 puncte, 2 Voinţa Găiseanca 14 puncte (golaveraj: 25-2), 3 AS Jirlău 14 puncte (27-14).

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 6-a:

Seria I:

Speranţa Măxineni – Dinamo Măxineni 1-4 (0-1)

Paraipan (min. 57) / Matei (min. 20), Mogoş (min. 62), Iordache (min. 76), Crăciun (min. 78)

Romgal Romanu – Siretul Vădeni 1-4 (1-3)

Coman (min. 7) / Cazacu (min. 11), Stan (min. 20), Drăguş (min. 43), Nedelcu (min. 73)

Spicul Râmnicelu – Dinamo Salcia Tudor 3-0 (0-0)

Mareş (min. 49), Sterescu (min. 65, 73)

Unirea Grădiştea – Victoria 2 Traian 6-5 (3-1)

Cristea (min. 7, 56), Mihai (min. 9), Mocanu (min. 23, 65), Ursea (min. 72) / Barbu (min. 27), Muşat (min. 61, 70), Veber (min. 74, 84)

Olimpia Cazasu – Voinţa Racoviţa 4-2 (4-0)

Avramescu (min. 3), Grigore (min. 8), Vasile (min. 23), Gavrilă (min. 31) / Danciu (min. 51), Jalbă (min. 75)

FC Urleasca - Înfrăţirea Gemenele 1-0 (0-0)

Şerban (min. 63)

 

Seria a II-a:

Dunărea Gropeni – Tricolorul Lanurile 2-3 (1-2)

Pandră (min. 30), Burghelea (min. 66) / Moisescu (min. 8), Văsii (min. 44, 65)

Spicul Zăvoaia – Şoimii Unirea 3-3 (3-3)

Stoica (min. 21, 25), Popa (min. 35) / Jinga (min. 27, 37), Magearu (min. 32)

Stanriz Stăncuţa – Comagrim Dudeşti 3-0 (0-0)

Mirescu (min. 75, 78, 80)

Tractorul Viziru – FC Tufeşti 0-3 omologat

Voinţa Bărăganul – Dacia Berteşti 2-1 (1-1)

Şerban (min. 24), Cârjan (min. 76) / Stoica (min. 21)

 

Seria a III-a:

Viitorul 2 Ianca – Voinţa Plopu 2-4 (1-1)

Mărăcine (min. 20), Bratosin (min. 74) / Jalbă (min. 5), Iliescu (min. 71), Tărcatu (min. 85), Milea (min. 87)

AS Ulmu – Voinţa Găiseanca 0-1 (0-1)

Leu (min. 20)

Voinţa Făurei Sat – Viitorul Cireşu 0-3 (0-1)

Bulancea (min. 37), Duret (min. 63), M. Popa (min. 81)

Viitorul Galbenu – Avântul Mircea Vodă 2-1 (1-1)

Baciu (min. 20, 60) / Grozea (min. 7)

Pescăruşul Drogu –  AS Jirlău 0-4 (0-4)

Voinescu (min. 4), Cloşcă (min. 12, 22), Barangă (min. 34)

Victoria Deduleşti – AS Bordei Verde 2-4 (0-1)

Bărbieru (min. 60, 90) / Vlaicu (min. 16, 48, 83), Straua (min. 65)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro