Mergi la conţinutul principal

Trei indivizi depistaţi de poliţiştii de la "Urmăriri"

Aceştia au căutat persoane urmărite în temei legal, în numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea ori sentinţe penale de internare în unităţi medicale de specialitate. Astfel oamenii legii au depistat trei indivizi daţi în urmărire de ceva vreme. Primul este un bărbat de 49 de ani, din comuna Greci, judeţul Tulcea, urmărit la nivel naţional din data de 23 iunie. Acesta era condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei. Poliţiştii au mai găsit doi bărbaţi, unul de 53 de ani şi altul de 44 de ani, ambii din Brăila, împotriva cărora Judecătoria Brăila a luat măsura de siguranţă a internării într-un institut medical de specialitate până la însănătoşire. Cel dintâi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila, iar ceilalţi doi au fost internaţi în Spitalul "Sfântul Pantelimon".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro