Mergi la conţinutul principal

Trei funcţii de director scoase la concurs

La aproape un an de când au fost înfiinţate trei direcţii noi în cadrul Primăriei Brăila, municipalitatea organizează concurs pentru ocuparea oficială a funcţiilor de director. Spunem "oficială", deoarece de la momentul înfiinţării lor, anul trecut, cele trei direcţii sunt conduse de trei funcţionari publici, care mai întâi au fost angajaţi pe o perioadă de probă şi cărora, mai apoi, li s-a prelungit această perioadă. Cele trei direcţii în cauză sunt Direcţia de Patrimoniu, Direcţia de Cultură, Învăţământ, Sport şi Turism şi Direcţia Tehnică, iar cei trei directori sunt Romeo Răşcanu, Camelia Guşatu şi Marinela Dafina.

Aşa cum ne-a explicat primarul Aurel Simionescu, deşi în acest moment toate posturile din administraţia publică sunt blocate, ANFP a aprobat organizarea concursului pentru aceste trei posturi deoarece "celor trei nu li se mai poate prelungi încă o dată mandatul acesta, să zicem, interimar. Practic, nu creăm alte posturi, nu angajăm alţi oameni, doar îi punem pe funcţie oficial pe cei care se ocupau deja de treaba asta. Bine, fiind concurs se poate prezenta oricine...", ne-a declarat edilul-şef. Concursul pentru cele trei direcţii se va susţine în data de 28 iulie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro