La invitaţia administraţiei locale şi a Şcolii de Artă "Vespasian Lungu" a revenit la Brăila şi a cântat pe scena Teatrului "Maria Filotti", ocazie cu care a acordat un interviu ziarului nostru.
"Brazilia este ţara mea de suflet"
- Este prima dată când aţi cântat la Brăila după absolvirea liceului?
- Am mai venit în '93, când eram la Conservator, în anul I, cu domnul Voineag, dar de atunci nu am mai cântat aici. Mi-a făcut foarte mare plăcere, a fost o noapte emoţionantă, mai ales că erau şi părinţii mei, care nu m-au mai auzit cântând live. Am sărbătorit şi 25 de ani de când am cântat prima dată într-un recital.
- Cum aţi ajuns la canto?
- Mi-a plăcut foarte mult să cânt, de când eram mititică. Mama îşi aduce aminte că eram la grădiniţă şi am ridicat mâna când a venit Moş Crăciun şi am spus că eu vreau să cânt. Educatoarea a fost mirată, dar am cântat. Am fost curajoasă şi sunt mereu curajoasă în faţa publicului. La sfârşitul clasei a IX-a, o colegă de la Liceul Pedagogic mi-a spus să vin la audiţiile ei. Mi-a plăcut atât de mult, încât le-am spus acasă părinţilor că vreau şi eu să cânt aşa. În septembrie, la admiterea la Şcoala Populară de Artă am cântat "Pe cărare, sub un brad" şi un alt cântec pe care-l interpreta Dorin Teodorescu. Probabil că înainte să intru eu toţi copiii spuseseră că vor muzică uşoară, aşa că doamna Iordache mi-a zis: "Şi vrei muzică uşoară, nu?" Am fost aproape jignită atunci, am spus că nu, muzică clasică, iar doamna mi-a spus: "Foarte bine, dragă, foarte bine!". Aşa am început.
- Câţi ani aveaţi?
- Aveam 15 ani.
- Sunt specialişti care spun că este prea curând.
- Eu nu cred. Pentru fete, 15 ani este o vârstă foarte bună. Când eram profesoară în Brazilia, consideram că fetele trebuie să înceapă la 15 - 16 ani, dar încet, încet am înţeles că s-au schimbat copiii, sunt alte generaţii, sunt mai maturi decât eram noi, chiar fizic. Am eleve şi de 11 ani, dar fizic sunt mai mature. Eu acum accept elevi şi mai tineri, deşi la început eram împotrivă. Dacă încep mai devreme se dezvoltă altfel, îşi formează o cultură muzicală.
- Aţi predat şi în Brazilia, cum sunt sud-americanii?
- Sunt guralivi ca şi noi, foarte calzi, primitori, fac petrecere din orice. Brazilia, pentru mine, este ţara mea de suflet. Am găsit multe conexiuni cu ce avem noi şi am fost primită foarte bine peste tot. În Brazilia am învăţat gândirea pozitivă.
- Păi, parcă americanii erau cu gândirea pozitivă?
- Nu... Brazilienii sunt foarte deschişi şi pozitivi. În Brazilia toţi zâmbesc, chiar dacă sunt săraci lipiţi. Am participat la un proiect al primăriei din Manau, în zona Amazonului, şi am dat ore la copiii foarte săraci. Erau mereu zâmbitori. Aveau puţin, dar erau mulţumiţi cu ce aveau şi gândeau mereu pozitiv. Eu am învăţat foarte multe de la ei. Nu e sfârşitul lumii dacă nu se întâmplă ceva astăzi. Americanii sunt altfel. Sunt închişi, au foarte multe reguli pe care trebuie să le respecţi şi de multe ori mă gândesc că ne-ar trebui şi nouă aşa ceva aici.
"Tuturor le place muzica clasică, dar nu vor să plătească pentru ea sau li se pare scump"
- Unde este mai uşor pentru un artist?
- Cred că peste tot este dificil. Trebuie să ai curaj, talent şi peste tot funcţionează ajutorul din partea cuiva. Nici în SUA nu e suficient talentul. Contează şi norocul, dar e muncă foarte multă.
- Merită, financiar vorbind, atâta muncă?
- Nu, dar satisfacţiile sunt de altă natură. Când sunt pe scenă mă simt împlinită, chiar dacă nu sunt plătită la valoarea mea.
- De ce aţi plecat din România, în 1999?
- Am plecat la un festival de muzică în Brazilia şi am hotărât să rămân acolo. Trebuia să dau ore de canto într-un oraş, dar în final am mers în sudul Braziliei. De acolo am cântat în foarte multe oraşe, am cântat cu orchestra din Sao Paolo, apoi am mers în nordul Braziliei şi am dat ore la facultate. Am cântat foarte mult în Brazilia. Nu ştiu dacă aveam altă meserie dacă aş mai fi călătorit atât. Nu sunt bani mulţi, dar sunt satisfacţii multe. Sunt bucuroasă şi fericită cu ceea ce fac. Acum, ca profesoară, sunt fericită când văd cum cresc elevii mei, am concertele mele, dar nu e uşor.
- Dacă aţi avea un copil l-aţi îndruma către această meserie?
- În cazul elevilor mei, dacă sunt foarte talentaţi, chiar insist. Dacă sunt talentaţi dar simt eu că nu au personalitatea adecvată pentru o carieră în muzică, dacă nu sunt curajoşi, îi îndemn să-şi aleagă o meserie şi să facă muzică în paralel. Este foarte dificil să trăieşti din muzică. Tuturor le place muzica clasică, dar nu vor să plătească pentru ea sau li se pare scump.
