Mergi la conţinutul principal

Traversarea neregulamentară, principala cauză a accidentelor grave

Din cauza numărului mare de accidente produse din cauza traversărilor neregulamentare, poliţiştii au dat startul unei campanii de prevenire şi combatere a tragediilor rutiere ce au loc din vina pietonilor inconştienţi, dar şi a şoferilor care nu le acordă prioritate de trecere. În primele şase lui ale acestui an, din cele 61 de evenimente rutiere, cele mai multe, respectiv 14, au fost din cauza traversărilor neregulamentare. În perioada 9-11 august, efective de poliţişti din cadrul Biroului, Serviciului Rutier şi al poliţiilor orăşeneşti vor sta cu ochii pe pietoni, pentru a-i determina să traverseze regulamentar ca să nu-şi pună viaţa în pericol, dar şi pe şoferi, atât în municipiu cât şi în judeţ.
Astfel, în primul semestru din 2012, poliţiştii Serviciului şi Biroului Rutier au înregistrat 61 accidente rutiere grave, soldate cu 66 de răniţi grav, 29 răniţi uşor şi 15 persoane care nu au supravieţuit. Numărul de accidente este în creştere faţă de anul 2011, când, în aceeaşi perioadă, au fost 55 accidente rutiere grave, soldate cu 8 morţi, 52 răniţi grav şi 15 răniţi uşor. Anul acesta, cele mai multe accidente au fost în judeţ, respectiv 41, soldate cu 47 răniţi grav şi 14 decedaţi, în timp ce în municipiu au fost 20 de evenimente rutiere, cu un mort şi 19 răniţi grav. "Cauzele frecvente care au dus la producerea evenimentelor rutiere au fost traversarea neregulamentară, care a generat 14 accidente în urma cărora au fost rănite grav 12 persoane şi două au decedat, depăşirea neregulamentară, care a dus la producerea a şapte accidente rutiere, soldate cu 10 răniţi grav şi trei morţi, şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, care a generat şase accidente rutiere cu şase persoane rănite grav şi un decedat", a precizat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cei care au cauzat accidentele sunt 49 brăileni şi 12 aflaţi în tranzit, din care 32 şoferi amatori, 15 profesionişti, doi fără permis, trei biciclişti, cinci mopedişti, patru căruţaşi.
Cele mai multe accidente rutiere grave s-au produs sâmbăta, vinerea şi miercurea, cu preponderenţă în intervalul orar 12.00-18.00 şi 6.00-12.00.
Pentru prevenirea acestor evenimente, poliţiştii brăileni le recomandă şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze distanţă faţă de celelalte autovehicule, să se asigure suficient la efectuarea manevrelor de depăşire şi în apropierea trecerile pentru pietoni şi să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro