Mergi la conţinutul principal

A tras fără drept de armă neletală

La faţa locului s-au deplasat imediat poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substante Periculoase din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Urban.

În urma verificărilor efectuate, autorităţile au stabilit că persoana care a folosit arma se numeşte Ioan S, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Sibiu, care este deţinător al unui pistol neletal, din categoria celor supuse autorizării, şi că a tras, fără drept, un foc, folosind un cartuş fără proiectil (de manevră).

Pistolul şi un număr de 6 cartuşe au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro