Mergi la conţinutul principal

Tragedia din Colectiv: cei care au sunat la 112 au fost ţinuţi de vorbă minute în şir. Detalii dramatice

Noi detalii dramatice ale intervenţei dezastruoase în tragedia Colectiv apar în rechizitoriul prin care Parchetul general i-a trimis în judecată pe patronii clubului, patronii firmei firmei pirotehnice şi pe tehnicianul care a instalat artificiile. Procurorii scriu că servicul de urgenţă 112 a înregistrat, continuu, apeluri timp de 9 minute. Unul dintre primele apeluri, care a fost înregistrat la câteva secunde de la izbucnirea incendiului, a fost dat chiar din containerul în care au murit, blocaţi, cei mai mulţi oameni. Deşi anunţa în detaliu proporţiile nenorocirii, bărbatul a fost ţinut la telefon minute în şir. Procurorii au deschis un nou dosar în care investighează intervenţia ISU şi modul în care au fost trataţi răniţii de la Colectiv, potrivit Digi24.

Apel la ora 22:32

Operator: Pompierii suntem, spuneţi-mi ce arde?
Domn: Este groaznic, este lumea prinsă în club.
Operator: Câte persoane ar fi înăuntru?
Domn: 100, nu ştiu.
Operator: 100... şi de unde arde?
Domn: A luat foc în timpul unui concert.
Operator: Unde este mai exact, pe strada Tăbăcarilor numărul...?
Domn: Numărul 7.
Operator: Am înţeles!
Domn: E ceva inflamabil şi un fum toxic.
Operator: Toxic.
Domn: Este lume şi se aud strigate înăuntru.
Operator: Am înţeles, ce puteţi să ne mai spuneţi?
Domn: Lumea e arsă, uitaţi!
Operator: Câte persoane sunt arse?
Domn: Uitaţi... Vai de capul meu!
Operator: Câte persoane sunt arse?
Domn: O persoană, o doamnă este arsă.
Operator: O singură persoană momentan?
Domn: E groaznic.
Operator: Altceva?
Domn: Atât momentan.
Operator: Bine, o să vină acolo Poliţia şi echipajele.
Domn: Încă, încă două persoane vin cu hainele arse din interior... şi se aud urlete înăuntru.
Operator: Bine, haideţi că o să vină un echipaj, vin acolo echipajele de pompieri. Au plecat deja, sunt alertate.
Domn: (se adresează altor persoane) Staţi aici, că sunt chemaţi.
Operator: Domnule, am rugămintea să spuneţi oamenilor că echipajele sunt pe drum.
Domn: Eu vă cred, dar lumea se aude în continuare dinăuntru.
Operator: Vă cred, vă cred.
Acesta a fost unul dintre primele apeluri date la 112 din clubul Colectiv. Înregistrarea este făcută la ora 22 şi 32 de minute, adică în primele secunde de la izbucnirea incendiului. Bărbatul, care cere disperat ajutor, este prins în containerul de la intrarea în club.

Încă un apel

Domn: E dezastru... (neinteligibil)... din acela expandat.
Operator: Spuneţi-mi mai multe referitor la materialele toxice sau la ce aţi spus că e înăuntru.
Domn: Este din acela de protecţie, ce se pune la antifonare...
Operator: Am înţeles.
Domn: Iar noi, unde suntem aici, suntem într-o hală, deci nu avem acces afară. Doamne fereşte!
Operator: Deci dumneavoastră sunteţi acum în interiorul clubului, într-o hală?
Domn: Da!
Operator: şi cam ce suprafaţă are clubul respectiv?
Domn: Nu ştiu, vă spun sincer, sunt pentru prima dată aici, am intrat, am luat o bere şi am văzut focul.
Operator: şi în momentul acesta arde cu flacără sau este doar fum?
Domn: Nu ştiu, că se aud urlete.
Operator: Sunteţi blocat în hala respectivă?
Domn: Sunt în lateral, lângă noi este o doamnă arsă rău.
Operator: şi aveţi cum să ieşiţi afară?
Domn: Nu... Veniţi să vedeţi.
Operator: Încercaţi să înţelegi că echipajele sunt pe drum.
Domn: I-au ars toate hainele, este dezbrăcată complet.
Operator: Echipajele sunt pe drum. Vorbesc cu dumneavoastră la telefon ca să aflu ce se mai întâmplă, dar echipajele au plecat.
Domn: Eu încă nu am reuşit să ies şi se face din ce în ce mai mult fum.
Operator: În hala respectivă nu există... Se poate ieşi afară?
Domn: Nu, pe nicăieri, suntem prinşi aici şi sunt persoane, vă spun... sunt pe foc... sunt persoane arse... fără păr în cap.
Operator: Spuneţi-mi şi mie...
Domn: La intrarea în club... sunt oameni arşi, o grămadă de arşi.
Operator: Cam câţi sunt? Câţi puteţi număra? 20?
Domn: Da... sunt arşi.. Deci răni, sunt răni.
Operator: Vă înţeleg.
Domn: Trimiteţi cu... Neapărat să aibă tub de oxigen.
Operator: Da, domnule, echipajele sunt pe drum.
Domn: Oamenii încearcă să mai scoată afară din cei arşi, dar, vă spun, nu se poate respira.
Operator: Am înţeles, am înţeles!
Domn: Vă rog, este...
Operator: Sunt pe drum echipajele, dacă se mai schimbă ceva sunaţi la 112, da?

ISU va fi anchetat

O anchetă a Corpului de Control al Guvernului releva, la cinci luni de la tragedie, o sumedenie de erori în timpul operaţiunilor de salvare. Inspectorii vorbeau despre o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie şi de un Plan Roşu declanşat cu întârziere.
Astfel de nereguli au reclamat la Parchetul General şi rudele celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din Colectiv. Odată cu trimiterea în judecată a pirotehniştilor şi a administratorilor clubului, procurorii care s-au ocupat de anchetă au disjuns cauza şi fac în continuare investigaţii. În vizorul anchetatorilor sunt acum şi instituţii ale statului, precum Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Mai mult, dosarul vizează şi modul în care au fost trataţi în spitale cei peste 100 de răniţi în urma incendiului. 64 de oameni au murit în tragedia de la Colectiv.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro