Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Toate testele pentru Covid-19 au fost negative la Sportul Chiscani

• participantă la mini-turneul Regiunii 7, Sud-Est, de accedere în Liga a III-a, campioana judeţului Brăila pregăteşte meciul cu Victoria Gugeşti • partida va avea loc miercuri, 5 august, la Rm. Sărat

 

Miercuri, 5 august, se desfăşoară meciurile din etapa a doua a mini-turneelor de promovare în Liga a III-a la fotbal. În această rundă, Sportul Chiscani, campioana Ligii a IV-a din judeţul Brăila, va juca la Rm. Sărat în compania formaţiei campioane a judeţului Vrancea, Victoria Gugeşti.

În vederea acestui meci, toţi jucătorii şi oficialii echipei Sportul Chiscani au efectuat testele pentru Covid-19 iar acestea au fost negative. Iar fotbaliştii pregătiţi de Georgel Pascu se pregătesc cu mare atenţie pentru această partidă de miercuri.

“Respectăm protocolul medical impus de Ministerul Sănătăţii şi Federaţia Română de Fotbal, iar în acest sens, am făcut testele pentru Covid-19 şi toate au fost negative. Ne pregătim intens pentru prima finală, cea cu Victoria Gugeşti de miercuri. Am văzut partida dintre celelalte două formaţii gin grupa noastră, dar consider că nu seamănă meci cu meci. Noi trebuie să abordăm această partidă cu maximum de seriozitate şi sper să avem determinarea şi ambiţia din partida tur cu Victoria Traian”, ne-a declarat Georgel Pascu, antrenorul şi preşedintele clubului Sportul Chiscani.

Sâmbăta trecută au început mini-turneele pentru accederea în Liga a III-a.

În prima zi a competiţiei din care fac parte echipele campioane ale judeţelor din Regiunea 7, Sud-Est, Brăila, Vrancea şi Galaţi, s-au întâlnit Victoria Gugeşti şi Avântul Valea Mărului. Iar Sportul Chiscani a stat.

Partida a fost câştigată cu 2-1 de campioana judeţului Galaţi, Avântul Valea Mărului, grupare la care evoluează şi fostul căpitan de echipă de la Dacia Unirea, Sorin Frunză. După o ocazie de fiecare parte, la care portarii s-au remarcat la şuturile atacantului gazdelor, Bălosu, respectiv celui al formaţiei judeţului Galaţi, Andrei Frunză, în minutul 30 s-a deschis scorul. Sorin Frunză a luat o acţiune pe cont propriu, i-a pasat în careu lui Ignat care a trimis mingea în plasă. În minutul 73 al părţii secunde Avântul Valea Mărului şi-a dublat avantajul graţie reuşitei lui Andrei Frunză, coautor fiind Blănaru.

Echipa considerată gazdă, Victoria Gugeşti a redus din diferenţă în minutul 83 după golul înscris de Bălosu. Campioana judeţului Galaţi putea înscrie şi cel de-al treilea gol dar mingea şutată de Chiriac a lovit bara porţii echipei Victoria Gugeşti.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii