Mergi la conţinutul principal

Titulară a naţionalei de tineret a României la HC Dunărea

• Ioana Bălăceanu a semnat pe trei sezoane cu formaţia brăileană • Bălăceanu are 18 ani şi vine de la campioana României, SCM Râmnicu Vâlcea

 

Una dintre handbalistele care s-au remarcat la Trofeul Carpaţi, competiţie care s-a derulat în urmă cu puţin timp la Brăila, Ioana Bălăceanu, va juca în următoarele trei sezoane la formaţia brăileană pregătită de Aurelian Roşca.

În vârstă  de 18 ani, Bălăceanu joacă pe postul de intermediar sau de centru şi este componentă de bază a naţionalei de tineret a României. Handbalista vine la Brăila din postura de campioană a României, sezonul trecut fiind componentă a echipei SCM Râmnicu Vâlcea.

Ioana Bălăceanu a început să practice handbalul la o echipă din Braşov, Veraflor, apoi s-a transferat la Transilvania Braşov, unde a avut rezultate remarcabile. Cu noua sa formaţie, jucătoarea a câştigat campionatul naţional de junioare în 2017/2018. În paralel cu activitatea sa de la club, în perioada 2014-2019, Ioana Bălăceanu a mai făcut parte şi din echipa Centrului Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea. Aceasta a fost împrumutată în campionatul 2018-2019 de la 

Transilvania Braşov la SCM Râmnicu Vâlcea, formaţie cu care a câştigat Liga Florilor.

Noua achiziţie a echipei HC Dunărea, Ioana Bălăceanu, a fost componentă de bază la loturile naţionale de cadete şi junioare, iar acum face parte din lotul naţional de tineret al României cu care va participa în luna iulie la Campionatul European de handbal pentru tineret de la Gyor.

La ediţia din acest an a Trofeului Carpaţi de la Brăila, Bălăceanu a fost componentă a lotului extins de senioare, făcând parte din Lotul B al naţionalei României.

Ca performanţe sportive cu echipa naţională, aceasta are în palmares medalia de aur la Jocurile Mediteraneene dar şi medalia de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE).

Vin cu inima deschisă la HC Dunărea Brăila. Mă simt onorată şi bucuroasă că am prilejul să pot juca pentru acest club mare cu un public şi o galerie minunată. Eu cred că acest club se va bate pentru titlu. Sper din tot sufletul să pot contribui şi eu la acest lucru. Mulţumesc conducerii şi domnului Aurelian Roşca pentru încrederea acordată”, a declarat Ioana Bălăceanu.

“Este o tânără sportivă de mare viitor, de aceea conducerea clubului HC Dunărea va avea grijă de ea din toate punctele de vedere. Personal mă voi ocupa să o ajut pe latura şcolară deoarece se va transfera la un liceu din Brăila. Iar părinţii ei mi-au cerut să am grijă de întrega carieră profesională şi sportivă a jucătoarei”, ne-a declarat profesorul Marian Neta, vicepreşedintele clubului HC Dunărea Brăila.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro