Mergi la conţinutul principal
Dovada subprefectului Boboc:

Taxa pe gunoi de la Ianca este ilegală!

• “Bonurile de cântar privind cantitatea reală de gunoi strânsă de la populație demonstrează că plătim o taxă de 3 ori mai mare”, susține Adin Boboc • taxa pe gunoi ar fi cea mai mare din țară - 22 lei/pers/lună

 

“În sfârșit, am primit bonurile de cântar care demonstrează cantitatea REALĂ de gunoi strânsă de la locuitorii UAT Oraș Ianca și depozitată la groapa de gunoi. Consilierii PNL Ianca i-au solicitat în repetate rânduri primarului Fănel Chiriță să prezinte public aceste bonuri de cântar, însă acesta a refuzat de fiecare dată. A fost nevoie să apelăm la Legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, pentru a afla adevărul și a demonta minciunile PSD!”, afirmă subprefectul PNL într-un comunicat de presă.

În acest context, sursa citată susține că potrivit cifrelor înscrise pe bonurile de cântar, “taxa reală pe gunoi în Ianca trebuie să fie de 6,8 lei/persoană/lună, practic de TREI ori mai mică decât cea percepută în momentul de față!”

 

 

Demonstrația

“Astfel, în luna martie, au fost colectate de la populație 91,18 tone de gunoi, iar în luna aprilie - 106,12 tone, în total rezultând 197,30 tone, ceea ce înseamnă o medie lunară de 98,65 tone gunoi (197,30 tone împărțite la cele 2 luni).

Dacă înmulțim cele 98,65 tone/lună cu 618 lei cât costă o tonă de gunoi, rezultă 60.965,7 lei, sumă care reprezintă plata făcută într-o lună de Primăria Ianca operatorului de salubritate SC RER, pentru gunoiul preluat și transportat la groapa de gunoi.

Pentru a stabili taxa pe gunoi care TREBUIE plătită de fiecare cetățean din Ianca, am împărțit suma totală de 60.965,7 lei plătită către RER, la numărul de locuitori din UAT Ianca, respectiv 8.969, și a rezultat suma REALĂ și CORECTĂ de 6,8 lei/persoană/lună”, a argumentat  Adin Boboc. Sursa citată continuă:

“Ce era de demonstrat a fost demonstrat! Actuala taxă pe gunoi de 22 lei/persoană/lună a fost întemeiată pe date FALSE, motiv pentru care solicit în regim de urgență modificarea HCL nr.15/28.02.2023, prin care această taxă enormă a fost impusă de PSD, și scăderea ei la 6,8 lei,  conform cantităților REALE de deșeuri colectate de pe raza UAT Oraș Ianca.

La acest moment, cu taxa de 22 lei/persoană/lună în vigoare,într-un an de zile se colectează la populație suma de 2.367.816 lei (22 lei/lună X 8.969 locuitori X 12 luni), din care în mod real doar o treime – 731.870,4 lei merge către RER (6,8 lei/lună X 8.969 locuitori X 12 luni), iar restul de 1.635.945,6 lei rămâne în bugetul Primăriei ca bani încasați în mod nejustificat”.

În finalul comunicatului de presă, Boboc punctează că “li se bagă oamenilor mâna în buzunar și sunt forțați să plătească o sumă ...., care  îngroașă bugetul Primăriei Ianca în prag de alegeri electorale”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro