Taxa pe boală

În Ungaria, taxa a fost impusă încă de anul trecut, iar preţul plătit pentru o banală consultaţie este de un euro. La noi, părerile sunt împărţite, pe fondul unei opoziţii evidente. Cinci lei - suma estimată pentru plata unei consultaţii la medicul de familie - înseamnă mult pentru destui români, mai ales pentru aceia care vin foarte des la doctor. Nu e nevoie de date statistice care să arate că vârstnicii şi bolnavii cronic sunt "abonaţii" cabinetelor medicale. Mai trebuie adăugat şi că locuitorii din mediul urban sunt puţin ipohondri, din cauza accesului facil (internet, tv, publicaţii) la informaţii de tot felul legate diverse boli.

Introducerea coplăţii pentru serviciile medicale ar aduce un singur avantaj pentru cetăţeni - care nu vor resimţi imediat efectele benefice ale unui buget mai mare în sănătate: cu siguranţă, afluenţa la uşile cabinetelor şi laboratoarelor medicale se va reduce, ceea ce presupune economie de timp, dar şi de bani.

Totuşi, taman problema banilor este boala cronică a sistemului sanitar. Banii colectaţi din taxa pe viciu - impusă producătorilor de ţigări - au fost folosiţi în programul aşa-numitelor analize obligatorii, o campanie în urma căreia milioane de români au aflat din timp că trebuie să se trateze de anumite afecţiuni. O colectă de tipul coplăţii este de aşteptat să aducă şi mai mulţi bani în bugetul sănătăţii. Ce s-ar putea face cu aceşti bani? Răspunsul ar trebui să se regăsească în calitatea actului medical, în dotarea cu aparatură performantă a clinicilor şi cabinetelor, ori chiar în construirea unor spitale.

Viitorul ar suna sănătos, dar există o singură piedică: după atâtea şi atâtea matrapazlâcuri, cum ar putea fi siguri cetăţenii, plătitorii acestei veritabile taxe pe boală, că banii lor vor ajunge acolo unde trebuie, că vor fi cheltuiţi în mod responsabil, transparent şi eficient şi că, mai devreme sau mai târziu, vor putea beneficia de diagnostice mai prompte şi mai precise?