Mergi la conţinutul principal

Tamponare din cauza neacordării de prioritate

Ieri după-amiază, două maşini s-au ciocnit la intersecţia Bulevardului Independenţei cu strada Gării. Un autoturism "Ford" şi unul marca "Skoda", cu număr de Galaţi, au intrat în coliziune din cauza necordării de prioritate. În urma impactului, una dintre maşini a lovit uşor stâlpul de electricitate şi a urcat pe trotuar. În această intersecţie, accidentele vin unul după altul, însă, de cele mai multe ori, nu sunt înregistrate victime ci doar pagube materiale. Ieri, după tamponare, poliţiştii efectuau cercetarea la faţa locului, atmosfera fiind una tensionată după ce la locul evenimentului au venit jurnaliştii şi au început să fotografieze. Oricum, evenimentul a fost înregistrat ca şi tamponare. Conducătorul auto care nu a acordat prioritate a primit o sancţiune contravenţională şi va rămâne, probabil, fără permis pentru o perioadă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro