Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Taifas cu psihologul

Recunoastem sau nu, sintem cel putin surprinsi de primavara timpurie care a dat peste noi. La ora cind scriu e suspect de frumos afara, totul arata a primavara, totul se schimba, doar sa se schimbe si fila din calendar.
Drept este ca la o asemenea vreme nu putem sa nu ne gindim si sa ne intrebam - oare ce ne asteapta? Se intimpla in ultima vreme atitea lucruri care apartin altor anotimpuri, atitea fapte specifice unor alte orizonturi, incit ajungem sa dam dreptate celor care spun ca au ajuns sa-si piarda simtul realitatii. Fiind tot timpul confruntati cu fapte care intregesc rubrica "Lumea pe dos" - ajungem sa nu mai avem puncte de reper, jaloane dupa care sa ne ghidam viata, repere daca nu fizice, temporare, macar morale.
Succesiunea aceasta galopanta de intimplari, care mai de care mai lipsite de sens, ajunge sa bulverseze omul, sa darime orice echilibru, orice reper ce l-a avut si pe care l-a construit in timp. Primavara aceasta timpurie ajunge sa ne tulbure pe toti, sa ne darime orice reper, orice stabilitate.
Ne mai ramine doar un singur punct de reper, o singura speranta - anume credinta in Dumnezeu. Doar prin credinta vom ajunge sa facem fata invaziei de nefiresc, de stari aberante, care ajung sa ne bulverseze.
Sa cautam si sa incercam sa-l gasim pe Dumnezeu pentru a ne regasi pe noi.

Radu, 49 ani
De o buna bucata de timp esti ingrijorat de faptul ca fiul tau cel mic, de 17 ani, se afla in compania unor indivizi carora ti-ar fi frica si tie sa le faci observatie. Nu reusesti sa-l faci pe fiul tau sa inteleaga faptul ca te deranjeaza aceasta companie a lui, nu stii daca sa mai insisti incercind sa-l faci sa renunte la aceasta companie care, cel putin tie, nu ti se pare deloc sanatoasa. Ma intrebi ce parere am de aceasta situatie si ce cred sa trebuie sa faci in continuare.
E intr-adevar bine ca ai ajuns sa cunosti anturajul fiului tau, chiar daca acest anturaj nu te incinta. Sint convins ca i-ai spus faptul ca nu-ti convine acest anturaj. Sint convins ca i-ai adus si argumente, ca au fost si discutii in contradictoriu. E bine sa stie ca stii cine ii sint prietenii, ca nu esti de acord cu "gasca" pe care si-a format-o si ca esti cu ochii pe el, pe ei, pe ceea ce fac. Deocamdata nu stiu daca insistentele tale in a-l face sa renunte pot fi incununate de succes. Exista o reactie bine cunoscuta, de a face contra, de a-ti demonstra ca e viata lui, ca e om mare, ca stie sa-si aleaga prietenii, ca are propriile valori conforme cu realitatea, ca valorile sale sint dintre cele mai bune etc., etc.
Iti inteleg nelinistile, iti dau dreptate, dar iti spun ca trebuie sa fii foarte atent. Nu ti-l mai apropia doar incercind sa impui niste valori, niste componente pe care tu le consideri valabile. Dimpotriva - insistind sa impui niste norme pe care tu le vezi necesare, nu vei reusi decit sa ti-l indepartezi.
Si nu cred ca asta doresti.

Liliana, 24 ani
Ai ramas cu un copil de aproape doi ani. Sotul tau te-a parasit, a plecat la munca in Germania si deja nu mai ai nici o veste de la el. Nu ti-ai ascultat parintii, te-ai dus dupa el, ati trait o vreme impreuna, aveti si un copil, acum insa ai ramas singura, fara nici un sprijin. Esti mai mult ca sigura ca atunci cind se va intoarce nu veti mai putea fi impreuna, iar acum nu stii incotro sa o iei. Iti este frica de parintii tai, nici nu stii ce reactie vor avea. Ai vrea sa te intorci acasa la ei. Te intrebi cum ar trebui sa reactionezi intr-o astfel de situatie, ce sa crezi, ce sa spui?...
Ai gresit odata, esti constienta de asta, acum ai totusi dreptul sa o iei de la capat. Nu ti-ai ascultat atunci parintii, se pare ca ti-ai dat seama ca ai gresit...
Gata. Ce-a fost, a fost. Nu cred ca totul se termina aici. Nici nu poti sa crezi cita rabdare au parintii... Ai gresit, suporti acum consecintele dureroase ale greselii tale. Asta nu inseamna ca nu te mai poti intoarce la parintii tai. Sint convins ca daca au aflat prin ceea ce treci, sufera si ei. Nu ma indoiesc de faptul ca iti sint alaturi, ca au si ei sufletele la fel de pline de tristete asa cum il ai si tu.
Cineva trebuie sa faca primul pas. Incearca sa te intorci acasa, cere-ti iertare pentru tot ce a fost. Te asigur ca vor avea intelepciunea sa te asculte si sa te ierte. Faptul ca ai fost orbita la momentul respectiv de dragoste nu te condamna pe vecie. Esti tot copilul lor, esti in suferinta, iar ei sint parinti.
Intoarce-te!




Categorie articol: 

Comentarii