A trecut Pastele, a trecut 1 Mai, a trecut si ziua Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena, gata, ar trebui sa ne apucam de treaba. Sa lasam la o parte faptul ca mai vine o sarbatoare - 1 Iunie, Ziua copilului, sa lasam la o parte faptul ca este deja prea cald pentru luna mai si sa ne apucam de treaba. Au fost inundatii, dezastre nenumarate, e acum gripa aviara, totusi, nimic din toate acestea nu ne scuteste de faptul ca ar mai trebui sa si muncim. Lasind la o parte deja presantele ginduri legate de ceea ce vom face in vacanta la vara, ar fi cazul sa ne intoarcem cu picioarele pe pamint si sa incercam sa ne ancoram in realitate, sa ne apucam de treaba.
Nu neg deloc faptul ca e bine sa fim visatori, ca sintem cu atit mai liberi cu cit putem visa mai mult, din pacate insa, trebuie sa acceptam ca traim in prezent, ca acest prezent implica realitatea si ca aceasta realitate nu este intotdeauna frumoasa, captivanta, reconfortanta.
Uneori trebuie sa facem eforturi pentru a ne trezi la realitate, sa stim sa acceptam aceasta realitate, sa ne integram in ea si sa o integram in orizontul nostru de asteptari. Incercind sa convietuim cit mai bine cu realitatea, sa trecem cu bine peste obstacolele pe care ni le ridica, ne va fi bine, vom fi mai putin abuzati sentimental, emotional. Nu e bine asa?
Valentina, 42 ani
Esti mama a doua fete, aflate deja la casele lor. Te nemultumeste faptul ca nu te-au ascultat, ca au construit familii in pripa, ca nimic din ceea ce ai visat tu pentru ele nu s-a implinit. La fel de necajit este si sotul tau, insa el te consoleaza spunindu-ti ca e vorba deja de viata lor, ca si-au construit aceasta viata pe baza propriilor alegeri, a propriilor valori etc., etc.
Intrebarea pe care mi-o pui este aceasta - merita sa te bagi, merita sa te agiti, sa te mai framinti pentru ele in conditiile in care ele iti spun tot timpul ca sint majore, ca au dreptul la propriile optiuni, pareri etc., etc.
Sincer si direct - nu mai este cazul sa te amesteci. Stiu ca iti este destul de greu, ca ai fost invatata sa le ai aproape si sa-ti asculte indicatiile, dar... Gindeste-te ca acum au si ele familii, ca au anumite responsabilitati, anumite obligatii de familie, care nu intotdeauna pot fi intelese de tine. Nu spune nimeni ca nu mai ai tu sau judecatile tale nici o valoare, dar accepta faptul ca traim in anul 2006, ca au trecut peste noi atitea schimbari, ca regulile sint altele, ca valorile sociale, morale, de familie sint altele. Daca, intr-adevar, tii la ele, incearca sa te amesteci cit mai putin in viata lor. Vei vedea ce bine va va fi.
Corina, 19 ani
Se termina deja clasa a doisprezecea si tu nu esti inca hotarita ce facultate vrei sa urmezi. Aceasta nehotarire, spui tu, nu este doar din vina ta, ci mai ales din cauza parintilor tai. Mama este medic, tatal este inginer, fiecare ar vrea sa-l urmezi in cariera. Fiecare iti prezinta in mod frumos avantajele meseriei pe care ei o practica, viitorul luminos pe care-l vei avea daca vei urma acea profesie. Necazul cel mare e acela ca tie nu-ti place nici una dintre cele doua profesii si nu stii cum sa le spui asta fara a declansa prea mari riposte. Draga Corina, da-mi voie sa spun ca pentru situatia in care te afli, eu te vad responsabila si pe tine. Intr-adevar, ei incearca sa-ti prezinte in mod cit mai frumos profesiile, avantajele si oportunitatile legate de acea profesie. S-au intrebat vreodata insa - ce iti place tie? I-ai pus vreodata in situatia de a descoperi ca tu esi altfel, ca ai un sistem propriu de valori, de interese, de optiuni?
Nu te supara, este bine, este frumos, este crestinesc sa-ti asculti parintii, dar in asemenea situatie, tu, Corina, copilul care are si el o personalitate, un sistem de aspiratii, unde esti?
Am vaga impresie ca aceasta ascultare, pe care o tot invoci tu, ascunde cu totul altceva. Ti-a convenit situatia asta pina acum, pot spune chiar ca ai profitat de ea, iar acum te vezi descoperita.
E cazul, zic eu, sa iei o hotarire singura, e cazul sa le spui ce iti place si ce nu si sa-ti prezinti alegerea. Fa-o acum. Mai tirziu nu se stie daca nu va fi prea tirziu si nu vei regreta.
Nu neg deloc faptul ca e bine sa fim visatori, ca sintem cu atit mai liberi cu cit putem visa mai mult, din pacate insa, trebuie sa acceptam ca traim in prezent, ca acest prezent implica realitatea si ca aceasta realitate nu este intotdeauna frumoasa, captivanta, reconfortanta.
Uneori trebuie sa facem eforturi pentru a ne trezi la realitate, sa stim sa acceptam aceasta realitate, sa ne integram in ea si sa o integram in orizontul nostru de asteptari. Incercind sa convietuim cit mai bine cu realitatea, sa trecem cu bine peste obstacolele pe care ni le ridica, ne va fi bine, vom fi mai putin abuzati sentimental, emotional. Nu e bine asa?
Valentina, 42 ani
Esti mama a doua fete, aflate deja la casele lor. Te nemultumeste faptul ca nu te-au ascultat, ca au construit familii in pripa, ca nimic din ceea ce ai visat tu pentru ele nu s-a implinit. La fel de necajit este si sotul tau, insa el te consoleaza spunindu-ti ca e vorba deja de viata lor, ca si-au construit aceasta viata pe baza propriilor alegeri, a propriilor valori etc., etc.
Intrebarea pe care mi-o pui este aceasta - merita sa te bagi, merita sa te agiti, sa te mai framinti pentru ele in conditiile in care ele iti spun tot timpul ca sint majore, ca au dreptul la propriile optiuni, pareri etc., etc.
Sincer si direct - nu mai este cazul sa te amesteci. Stiu ca iti este destul de greu, ca ai fost invatata sa le ai aproape si sa-ti asculte indicatiile, dar... Gindeste-te ca acum au si ele familii, ca au anumite responsabilitati, anumite obligatii de familie, care nu intotdeauna pot fi intelese de tine. Nu spune nimeni ca nu mai ai tu sau judecatile tale nici o valoare, dar accepta faptul ca traim in anul 2006, ca au trecut peste noi atitea schimbari, ca regulile sint altele, ca valorile sociale, morale, de familie sint altele. Daca, intr-adevar, tii la ele, incearca sa te amesteci cit mai putin in viata lor. Vei vedea ce bine va va fi.
Corina, 19 ani
Se termina deja clasa a doisprezecea si tu nu esti inca hotarita ce facultate vrei sa urmezi. Aceasta nehotarire, spui tu, nu este doar din vina ta, ci mai ales din cauza parintilor tai. Mama este medic, tatal este inginer, fiecare ar vrea sa-l urmezi in cariera. Fiecare iti prezinta in mod frumos avantajele meseriei pe care ei o practica, viitorul luminos pe care-l vei avea daca vei urma acea profesie. Necazul cel mare e acela ca tie nu-ti place nici una dintre cele doua profesii si nu stii cum sa le spui asta fara a declansa prea mari riposte. Draga Corina, da-mi voie sa spun ca pentru situatia in care te afli, eu te vad responsabila si pe tine. Intr-adevar, ei incearca sa-ti prezinte in mod cit mai frumos profesiile, avantajele si oportunitatile legate de acea profesie. S-au intrebat vreodata insa - ce iti place tie? I-ai pus vreodata in situatia de a descoperi ca tu esi altfel, ca ai un sistem propriu de valori, de interese, de optiuni?
Nu te supara, este bine, este frumos, este crestinesc sa-ti asculti parintii, dar in asemenea situatie, tu, Corina, copilul care are si el o personalitate, un sistem de aspiratii, unde esti?
Am vaga impresie ca aceasta ascultare, pe care o tot invoci tu, ascunde cu totul altceva. Ti-a convenit situatia asta pina acum, pot spune chiar ca ai profitat de ea, iar acum te vezi descoperita.
E cazul, zic eu, sa iei o hotarire singura, e cazul sa le spui ce iti place si ce nu si sa-ti prezinti alegerea. Fa-o acum. Mai tirziu nu se stie daca nu va fi prea tirziu si nu vei regreta.
