Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Târgul Naţional AgriCultura 2019 de la Brăila şi-a închis porţile!

• interviu cu Ştefan Fusea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Brăila

 

-Cum apreciaţi ediţia din acest an?

-Cred că ne-am atins obiectivele stabilite pentru ediţia de anul acesta. Fermierii au avut din nou oportunitatea de a găsi reuniţi pe platforma Brăila Mall dealeri de maşini şi utilaje agricole, echipamente pentru mecanizarea agriculturii, instalaţii pentru irigaţii, maşini de teren şi autoturisme, inputuri, staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă, asociaţii de fermieri, bănci, societăţi de leasing şi asigurări, producători de seminţe şi material săditor, horticultori, producători agricoli, meşteri populari.

Festivitatea de deschidere a târgului a fost una dintre cele mai reuşite. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa ministrului Agriculturii Petre Daea, care pentru a doua oară onorează târgul de la Brăila, directorul general al APIA, Adrian Pintea, directorul general al Agenţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare, Florin Barbu, primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, Iulian Chiriac preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, senatorul Ion Rotaru şi alţi deputaţi de Brăila, Traian Cişmaş, directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Brăila precum şi reprezentaţi ai altor instituţii cu profil agricol.

Prezenţa la deschidere a E.S. Felipe Guillermo Alvarez de Toledo, Ambasadorul Republicii Argentina în România şi a domnului John Moysoglou - Country Manager & Senior Regulatory Advisor, Registrar Corp SE Europe (Greece, Cyprus, Romania) a constituit o onoare pentru eveniment şi un plus pentru Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila.

Un alt element care a contribuit la succesul acestei ediţii a fost seria de evenimente conexe care s-au desfăşurat pe toată perioada târgului. Expozanţii, fermierii, alţi specialişti din agricultură şi nu numai, au participat la o serie de întâlniri de afaceri şi seminarii pe diverse tematici. Acestea au început din prima zi când, au avut loc 2 seminarii. Primul, organizat în parteneriat cu Departamentul US Commercial Service România şi susţinut de John Moysoglou, Country Manager & Senior Regulatory Advisor, Registrar Corp – SE Europe, a avut ca tematică “Promovarea transferului tehnologiilor agricole din SUA în judeţul Brăila şi regiunea de Sud-Est şi facilitarea accesului produselor agroalimentare româneşti pe piaţa americană” şi cel de-al doilea intitulat “Clusterele inovative: o soluţie pentru dezvoltarea economică locală” organizat în parteneriat cu Clastero România şi IPA SA Galaţi – membru Enterprise Europe Network.

Ziua de joi s-a încheiat cu Studio TV Agrointeligenţa - transmitere live cu participanţii la târg, interviuri cu expozanţi şi fermieri.

Seria de evenimente conexe a continuat şi în zilele următoare cu „Seminarul dezbatere pe tema învăţământului dual” susţinut de Gabriel Costache, Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România şi George Iordache, Consilier Preşedinte, la care au participat reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Brăila, Consiliului Naţional pentru Dezvoltarea învăţământului Profesional şi Tehnic, Inspectoratului şcolar Judeţean Brăila, Universităţii „Constantin Brâncoveanu” Brăila, Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Liceul Tehnologic „Gh. K. Constantinescu” şi ai mediului de afaceri implicaţi în învăţământul dual, Pronif Industry SRL şi Braiconf SA.

Camera de Comerţ Brăila este foarte implicată în promovarea şi susţinerea acestui sistem de formare profesională a tinerilor, considerându-l de mare viitor în asigurarea unei forţe de muncă bine pregătită, capabilă să răspundă cerinţelor actuale. Totodată “Seminarul de prezentare a noilor aspecte ale Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene corelat cu soluţii practice pentru o agricultură sustenabilă” a fost organizat împreună cu Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, membră a Enterprise Europe Network şi susţinut de drd. ing. economist George Teodor, cercetător la S.C. Romvac Company S. A.

 

- Care sunt impresiile participanţilor..

 

-Din discuţiile purtate cu expozanţii şi vizitatorii, impresia a fost pozitivă. A fost apreciată iniţiativa noastră de a delimita zona expozanţilor mari de cea în care au fost amplasaţi micii producători.

De asemenea, a fost apreciată mediatizarea de care s-a bucurat evenimentul, ceea ce a tras un număr mai mare de fermieri şi specialişti atât în ziua deschiderii oficiale a târgului cât şi în zilele următoare.

Un element important l-a constituit, aşa cum am mai spus, evenimentele conexe organizate care au atras vizitatorii avizaţi şi au fost apreciate şi de expozanţii care au luat parte la acestea.

De o atenţie deosebită s-au bucurat degustările de produse tradiţionale organizate în prima şi a doua zi a târgului, precum şi programul artistic oferit duminică, susţinut de elevii Ansamblului Folcloric “Constantin Condruz”, Gemenele Brăila, Ansamblul Folcloric “Muşeţeanca” din însurăţei şi Ansamblul Folcloric “Măxineanca” din Măxineni.

 

-Ce mai pregătiţi până la finalul anului?

- Finalul de an pentru Camera de Comerţ Brăila, de fapt pentru toate Camerele de Comerţ Judeţene, este marcat de Topul firmelor, un eveniment aşteptat de mediul de afaceri, fiind un moment de recunoaştere a performanţei în afaceri.

Ajuns la a 26-a ediţie, Topul firmelor organizat de sistemul cameral rămâne în continuare cel mai obiectiv şi mai concludent clasament al performanţelor economice obţinute de firmele din România.

Evenimentul, organizat într-un cadru festiv, se bucură, an de an, de o atenţie deosebită atât din partea reprezentanţilor mediului de afaceri cât şi a autorităţilor publice locale, factorilor politici şi mass media.

Deja am demarat organizarea, comisia de validare a stabilit clasamentul final şi am început transmiterea invitaţiilor. Anul acesta 1486 firme s-au clasat în Topul firmelor brăilene, care este structurat pe domenii şi subdomenii de activitate şi clase de mărime a firmelor.

Îi aşteptăm pe toţi reprezentanţii firmelor clasate să participe la acest eveniment care va avea loc joi, 24 octombrie a.c. şi să se bucure de o seară specială organizată în onoarea lor. (A consemnat Alexandru IONESCU)




Categorie articol: 

Comentarii