Mergi la conţinutul principal

Tânăr ucis de un şofer băut de la "Braicata"

* tânărul de 28 de ani conducea regulamentar, venind din direcţia Slobozia, însă a murit nevinovat, maşina transformându-se într-un morman de fiare * în urma testului cu aparatul alcooltest, a rezultat că şoferul autospecialei de la "Braicata" avea o alcoolemie peste limita legală

La numai 28 de ani, un brăilean şi-a pierdut viaţa, ieri dimineaţă, în urma unui teribil accident rutier produs în zona "Trei Movile", din cauza unui şofer băut. Maşina în care se afla tânărul, marca BMW, s-a făcut un morman de fiare, după ce a intrat în coliziune frontală cu o autospecială de gunoi a firmei "Braicata", al cărei şofer nu a acordat prioritate de trecere. În plus, poliţiştii au stabilit că bărbatul aflat la volanul maşinii de gunoi era şi sub influenţa alcoolului. Tânărul aflat la volanul BMW-ului nu a avut, practic, nicio şansă de supravieţuire, decedând pe loc. Şoferul maşinii de gunoi şi un alt bărbat aflat în autospecială au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţă şi duşi la spital, în timp ce un al treilea ocupant a scăpat fără leziuni.
Potrivit poliţiştilor, ieri, la ora 10.37, Gheorghe D. (49 de ani), din Brăila, posesor al permisului de conducere B şi C din anul 1991, conducător auto la SC Braicata SRL Brăila, conducea autospeciala gunoieră marca "Volvo" cu nr. B76JNK, utilizată de firma "Braicata", de DE 584, pe direcţia de mers Brăila - Albina. La intersecţia cu DJ 212, şoferul, care s-a dovedit că era băut bine, a efectuat viraj către stânga, spre Chiscani, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca "BMW", ce venea din sens opus. Maşina era condusă chiar de proprietar, Ovidiu Dorin B. (28 de ani), din comuna Cazasu, şi circula regulamentar, venind din direcţia Slobozia. Cele două autoturisme au intrat în coliziune, impactul fiind frontal, astfel că BMW-ul a fost distrus aproape în totalitate. Şoferul autoturismului a decedat pe loc, fiind nevoie de intervenţia echipajului de la descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila pentru a scoate victima dintre fiarele contorsionate. La locul tragediei s-au adunat, în scurt timp, zeci de persoane, precum şi familia tânărului, oamenii fiind practic şocaţi de gravitatea acestui accident. "Aşa ceva nu am mai văzut, maşina s-a făcut praf, este un morman de fiare. Nici nu îmi explic cum s-a întâmplat, şoferul maşinii de gunoi a vrut să intre spre Chiscani, nu a văzut că vin maşini din cealaltă parte, s-o fi gândit că are timp să treacă. Totul s-a întâmplat din scurt, cred, poate şi şoferul BMW-ului o fi avut viteză, nu a putut să evite. Păcat că a murit un băiat atât de tânăr!", ne-au spus oamenii. Tatăl şi prietenii victimei erau devastaţi de durere şi nu reuşeau să îşi stăpânească şuvoiul de lacrimi. Trupul neînsufleţit al lui Ovidiu a fost preluat de maşina de la Serviciul de Medicină Legală Brăila.
Şoferul autospecialei de gunoi, Gheorghe D., a fost transportat la spital, fiind diagnosticat cu "traumatism cranio-cerebral acut închis prin accident rutier, plagă scalpată fronto-parietală stânga" şi a rămas internat. Un alt ocupant din maşina de gunoi, Ionel B. (52 de ani) a fost dus la spital, diagnosticul fiind "traumatism cranio cerebral prin accident rutier, fractură liniară frontală dreapta, corpi metalici frontali dreapta". Un al treilea ocupant al autospecialei a scăpat teafăr, fără leziuni. După cum ne-au precizat poliţiştii, la spital, şoferul maşinii de la "Braicata" a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că avea o alcoolemie de 0,80 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Este cert că şoferul care a băgat un tânăr în pământ avea o alcoolemie peste limita legală, fiind aproape în stare de ebrietate, riscând să îşi petreacă ani buni în spatele gratiilor. "În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legată prevăzută de lege", ne-a declarat cms. şef Dorel Vâlsan, adjunctul şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, prezent la locul accidentului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro