Mergi la conţinutul principal

Tânăr acuzat de trei infracţiuni

conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără să posede permis de conducere şi părăsirea locului producerii unui eveniment rutier fără încuviinţarea poliţiştilor. În noaptea de 27 spre 28 iunie, Daniel Gabriel B., folosind chei potrivite, a sustras un autoturism ce se afla parcat pe aleea dintre blocurile 20 şi 21, de pe strada Poet Grigore Alexandrescu, pe care l-a condus pe drumurile publice, l-a avariat în urma coliziunii cu gardul unui imobil din comuna Cazasu şi apoi l-a abandonat. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro