Mergi la conţinutul principal

Sute de militari germani, suspectați de legături cu extrema-dreaptă

Ministerul german al Apărării a confirmat, vineri, că serviciul său secret (MAD) a deschis 391 de investigații pentru tot atâția soldați bănuiți de legături cu extrema-dreaptă, relatează Agerpres.

 

Un purtător de cuvânt a precizat că dintre cele 391 de anchete, 286 au fost inițiate anul acesta.

Printre cei trei soldați excluși din armată se numără și Franco A., arestat în aprilie după ce s-a descoperit că a reușit să se înregistreze ca refugiat sirian, cu intenția probabilă de a comite atacuri contra migranților.

Ceilalți doi erau membri ai Partidului Național-Democrat German (NPD), formațiunea politică pe care autoritățile au încercat să o scoată de două ori în afara legii din cauza legăturilor ei cu grupuscule neonaziste.

Arestarea lui Franco A. a determinat Ministerul Apărării să inițieze o anchetă extinsă în unitățile militare pentru a identifica orice caz suspect, demers în cadrul căruia au fost analizați 3.220 de soldați.

Formațiunea de stânga radicală Die Linke a inițiat o interpelare parlamentară pe acest subiect. Deputata Ulla Jelpke, membră a acestui partid, a avertizat că prezența simpatizanților extremei-drepte în rândurile armatei este o bombă cu ceas” și că o simplă suspiciune trebuie să fie suficientă pentru a nu le pune acestora arme în mână până la clarificarea fiecărui caz.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro